Decizia ar urma să fie luată în ședința de Guvern de vineri, 2 noiembrie 2018.
Surse guvernamentale au precizat pentru stiripesurse.ro că Executivul pregătește un cadou pentru români, chiar de 1 Decembrie.
Astfel, Guvernul intenționează să crească salariul minim pe economie de la 1 decembrie și nu de la 1 ianuarie, așa cum fusese anunțat inițial.
Salariul minim diferențiat este deja în circuitul de avizare și ar putea intra în ședința de Guvern care va avea loc vineri.
Astfel, salariul minim va crește de la 1.900 la 2.080 de lei, respectiv 2.350 pentru cei cu studii superioare sau cu vechime de cel puțin 15 ani.
Pentru salariile demnitarilor, salariul se va raporta la suma de 2.080 de lei, dar acest lucru se va întâmpla din ianuarie, nu din decembrie.
Profilul românului cu salariul minim, făcut într-un studiu al Ministerului Muncii, arată că acesta este bărbat, are între 35 şi 44 de ani şi a absolvit liceul. Are o vechime în muncă de sub un an şi lucrează în firme mici.
Cele mai multe meserii plătite cu minimul pe economie sunt cele de şoferi, îngrijitori şi muncitori necalificaţi.
În ultimii 10 ani au fost 15 majorări politice ale salariului minim.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Șofer de 68 de ani AMENDAT la Botoșani: Polițiștii l-au lăsat fără „marfă”
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024