În cursul zilei de marţi, 17 iulie are loc proba scrisă la examenul de definitivat la care participă aproape 140 de cadre didactice botoşănene. Nu au fost validate dosarele absolvenţilor care au studii la Universitatea Spiru Haret, în ciuda demersurilor făcute de liderii sindicali din educaţie.
Pentru această sesiune au fost înscrise 160 de cadre didactice din care validate 137 de dosare, 11 dascăli s-au retras în timp ce 12 un număr de 12 dosare nu au fost validate. „
Examenul de definitivat se desfăşoară la Şcoala cu Clasele I-VIII nr. 10 din Botoşani iar lucrările se corectează în şase centre naţionale”, a declarat
Rodica Mighiu, purtător de cuvânt IŞJ. Examenul este susţinut de cadrele didactice calificate care au studiile terminate. Rezultatele urmează a fi afişate pe data de 23 iulie, urmând ca în aceeaşi zi dar şi pe 24 să fie depuse contestaţiile. Acestea vor fi soluţionate până pe data de 25 iulie, o zi mai târziu fiind făcute publice rezultatele finale. Potrivit presei centrale examenul de definitivat a fost prelungit cu o oră din cauza unui subiect care a fost greşit întrucât nu făcea parte din programa şcolară. Respectivul punct făcea referire la caracterizarea unui personaj dintr-un basm cult.
CITEŞTE ŞI:
Liderii din educaţie, front comun la minister pentru absolvenţii de la Spiru