(P) Cafeaua este una dintre cele mai consumate băuturi. Peste tot în lume, sute de milioane de cafele sunt consumate zilnic, fiind obținute în diferite moduri, cu arome diverse și în combinații deosebite. Fie că vorbim de cafea râșnită sau de cea instant, băutura aceasta ne face diminețile mai frumoase și mai pline. Pentru că vorbim de o piață imensă, producătorii și comercianții au acordat și acordă mereu o atenție deosebită atât cafelei în sine cât și mijloacelor de obținere a băuturii.
Iar pentru că foarte mulți dintre noi o consumăm acasă, în prima oră de la deșteptare, aparatele și recipientele de făcut cafea pentru uz casnic au primit o atenție deosebită. Scopul principal, pe lângă aroma cafelei obținute a fost și este economia de timp. Astfel au apărut adevărați ,,roboți”, care, odată porniți, te scapă de grija supravegherii procesului de producere a cafelei.
Cafetiera a primit, astfel, o atenție deosebită. Dacă la început vorbeam de un principiu simplu, adică puneai cafeaua în filtru, umpleai, după caz, recipientul cu apă și porneai sursa de încălzire, astăzi avem de a face cu aparate automatizate, performante. O cafetieră este un mod de a prepara o cafea rapid, la un nivel calitativ ridicat și presupune o întreținere simplă. Practic, tot ce trebuie să faci este să înlocuiești filtrele de hârtie de unică folosință sau să-l cureți cu grijă pe cel permanent după fiecare utilizare, pentru a împiedica apariția mucegaiului și a bacteriilor, care pot modifica gustul cafelei obținute şi reprezintă un pericol la adresa sănătății.
Achiziționarea unei cafetiere îți va permite să îți prepari rapid o cafea pe gustul tău.Când alegi din gama de cafetiere ţine cont de câteva aspecte. Simplă și ieftină, fără pretenții mari, sau de ultimă generație, cu posibilități multiple? Dacă vorbim despre simplu, ne referim la alimentarea cu cafea şi apă, pornirea aparatului şi ulterior, curaţarea lui. Pentru cele cu funcţii multiple, de menţionat că există cafetiere cu râșniță încorporată, cu posibilități de reglare a ,,tăriei” cafelei, cu filtru special pentru apa folosită sau cu posibilitate de pornire automată la o ora setată. Avantajul este că dimineața nu vei avea altceva de făcut decât să te duci la cafetieră și să-și torni în cană cafeaua menținută la temperatura optimă pentru consum.
Dacă îţi face plăcere ca dimineaţa să parcurgi tot ritualul de preparare al cafelei, atunci poți alege cafetiera Technika cu o putere de 900W și o capacitate a rezervorului de apă de 1,2l, ceea ce înseamnă cam 12 cafele obișnuite. E o cafetieră simplă, cu filtru permanent, realizată din plastic, iar cana de cafea este din sticlă termorezistentă. Are funcția de păstrare la cald a cafelei, e simplă și ușor de folosit,activată doar de un buton de pornit/oprit. Puterea de 900w scurtează timpul de obținere al cafelei.
Dacă vrei ceva mai ,,smart”, la un preț foarte bun, o alternativă este cafetiera Heinner Savory HCM-1100D. Are o putere de 900w, dar o capacitate mai mare de 1,5l ceea ce înseamnă aproximativ 15 cești de cafea, la capacitate maximă. Filtrul este detașabil și reutilizabil însă îl poți înlocui oricând cu unul de hârtie pentru a obţine o cafea ceva mai ,,tare” (adăugând cafea mai multă şi reducând cantitatea de apă). Prevăzută cu sistem antipicurare și cu funcție de menținere la cald a cafelei, dispune şi de afișaj electronic, timer și posibilitatea de programare a orei la care cafetiera să intre în funcție.
Din categoria ,,Premium” o alegere de top este cafetiera Russell Hobbs 20060-56. Realizată din inox, cu finisaje excepționale, are râșniță încorporată cu sistemul Allure Grind&Brew, care îți permite să alegi din 8 moduri de râșnire a cafelei. Afișajul LED îți arată când este activă oricare din funcțiile cu care vine cafetiera și ora la care dorești cafeaua gata, dacă este programată pentru această operaţiune. Deţine, deasemenea, opțiunea de a regla ,,tăria” cafelei pe care o vei savura la prima oră sau oricând doreşti.
Tânăr ridicat de „mascați”, a furat din magazine trei zile la rând
Oana Sava
Nov 16, 2024
„Carnavalul toamnei” la un liceu din Botoșani: Proiect de suflet cu frații de peste Prut
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tragedie lângă noi: Tânăr înjunghiat mortal de un coleg la o petrecere
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Legendarul Nicu Alifantis vine la Botoșani pentru un concert special cu Filarmonica
Oana Sava
Nov 16, 2024