Fapte incredibile într-un sat din județul Botoșani. Acuzații grave la adresa vânătorilor, dar și a reprezentanților autorităților, care nu ar fi aplicat procedurile specifice în astfel de situații.
Câine împușcat în cap, băgat în mașină și abandonat la 10 km de locul faptei. O faptă ”premeditată și ascunsă”, după cum precizează proprietarul patrupedului. Întâmplarea, de o cruzime rară, a fost făcută publică de un ong dedicat protecției animalelor, Casa lui Patrocle.
Faptele s-au petrecut în satul Hulub, comuna Dângeni, județul Botoșani. Acolo unde un cioban gospodar, în vârstă, își pășuna oile în liniște, vreo 800 la număr. Și care avea vreo patru câini ciobănești, toți cu jujău la gât. Așa cum cere Legea.
De la lege la fărădelege este, însă, un singur pas. Sau… mai multe mașini.
”Apar patru mașini de teren. Ciobanul spune că erau vânători. Dintr-un jeep alb coboară un vânător, împușcă unul dintre ciobănești. Martori ciobanul, și încă un om aflat in zonă cu tractorul. Ciobanul își sună băiatul, dar și la 112, să anunțe Poliția - moment în care vânătorul bagă câinele împușcat în mașină și fuge”,
Casa lui Patrocle
Băiatul ciobanului, Ionut Zahariuc, a umblat pe toate coclaurile în căutarea câinelui. Pe care l-a găsit împușcat la vreo 10 km de locul faptei, ascuns și camuflat cu frunze și crengi, și cu jujeul scos de la gât. Împușcat în cap.
A fost sesizată Poliția, la scurt timp ajungând un echipaj, dar fără criminalist sau vreun reprezentant al Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA).
”Faptă premeditată și ascunsă, precum câinele spânzurat din Boroaia. La fața locului a ajuns un echipaj de Poliție din Vlăsinești. Nu știm ce s-a consemnat și constatat, însă ceea ce știm cu certitudine este faptul că la fața locului nu a fost nici un criminalist, și nici un reprezentant al DSV-ului pentru a sigila și transporta cadavrul într-un laborator pentru necropsie si eventuala expertiză balistică - așa cum prevede procedura”,
Casa lui Patrocle
Proprietarul a acționat, însă, după propria ”procedură”: a dus câinele la poarta DSVSA.
Ionut Zahariuc a avut prezență de spirit, a băgat câinele în mașină și l-a dus la DSV Botoșani. Deși nu era treaba lui, spun cei de la Casa lui Patrocle, căci acest câine ”posibil să reprezinte o probă intr-un eventual dosar penal - și tocmai de aceea trebuia sigilat si preluat de un medic veterinar”.
Unul dintre vânători ar fi dat și o explicație Poliției.
”Cum că dulăul de 15 kg fugea pe câmp după un iepuraș. De-a râsul plânsul”,
Casa lui Patrocle
Imaginile au fost postate pe rețelele sociale, însoțite de îndemnul către cetățeni de a sprijini acest demers în căutarea dreptății.
”Am avut zeci de cazuri și spețe în care am fost martorii abuzurilor vânătorilor, și se pare că n-au nici limite, nici scrupule. Căci unde există un vânător - există relații, interese, și e pe bani”,
Casa lui Patrocle
Iubitorii de animale sunt rugați să acceseze ACEST link și să trimită petiții on-line către IPJ Botoșani, în care să transmită povestea, un rezumat sau un print-screen.
(Foto: Facebook/Casa lui Patrocle - Animal Rescue)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
INCENDIU violent într-o gospodărie din județ: Proprietarul a sunat după ajutor
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024