Acțiunea a fost derulată de polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor.
Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au organizat o acțiune pentru verificarea legislației specifice protecției animalelor, în zona localităților Viișoara, Rădăuți-Prut și Păltiniș.
În cadrul acțiunii, polițiștii au efectuat activității de informare a cetățenilor cu privire la respectarea normelor legale privind deținerea animalelor în conformitate cu prevederile legale, privind gestionarea câinilor fără stăpân.
De asemenea au fost verificate 45 de exemplare canine, 9 din rasa ogar și 36 de rasă comună.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 28 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 14.000 de lei, pentru nerespectarea obligațiilor legale referitoare la identificarea prin microcipare și sterilizarea animalelor.
Dispar bancomatele din România: Cu ce vor fi înlocuite ATM-urile
Redacția Botoșăneanul
Mar 18, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 18, 2025
Vacanța de primăvară 2025: Când începe și câte zile libere au elevii
Redacția Botoșăneanul
Mar 18, 2025
Ioana Ignat, detalii despre schimbările din viața ei: Ce spune despre relația cu Sebastian Dobrincu
Redacția Botoșăneanul
Mar 18, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile