Mai mulți cetățeni din cartierul Luizoaia din Botoșani s-au prezentat la ședința Consiliului Local de astăzi, 3 iunie 2015, pentru a-și face dreptate, asta după ce, spune reprezentantul grupului, au prezentat până acum nenumărate cereri scrise la Consiliul Local al Primăriei Botoșani, la care nu au primit răspuns.
Vasile Babiuc, locuitor din zona Luizoaia, le-a spus consilierilor că se prezintă în fața acestora ca ultimă alternativă după ce până acum nu s-a ales decât cu promisiuni din partea viceprimarului Mariu Buliga și „minciuni” din partea arhitectului-șef al Primăriei Botoșani, Dan Sandu.
„Am venit în fața dumneavoastră să ne ajutați în ultimul ceas. În iarnă am avut o intervenție, dl. Sandu ne-a promis marea cu sarea, acum recent, săptămâna trecută, mi-a venit de la contor de la E-on, un domn care voia să-mi ia contorul de la curentul de organizare șantier, pentru că nu mai avem contract cu ei. Contractul nu-l avem din cauză că nu avem autorizație definitivă. Eu am încercat să obțin autorizație definitivă ca să intru în legalitate, ca un cetățean cu bun-simț și onoare. Am ales și eu primari, consilieri locali, să mă reprezinte, dar dl. Sandu ne-a băgat doar piedici, numai bețe în roate. Am vrut să îl întreb ce a făcut el cu noi, de câte ori am fost la el, ne-a spus doar minciuni”, a spus bărbatul nemulțumit.
Hotărât, acesta intenționează să dea Primăria în judecată pentru a-și redobândi titlul de sat al comunei Răchiți; parcă toate necazurile au venit dintr-odată imediat ce s-au aliniat municipiului.
În replică, primarul Ovidiu Portariuc a punctat faptul că problema prezentată de cetățeni nu este de competența Consiliului Local și că tocmai persoanele vizate lipsesc de la ședință, astfel că oamenii s-au retras cu dezamăgire, urmărind disputele iscate în jurul subiectului FC Botoșani și chiria pe care ar trebui să o plătească pentru a utiliza Stadionul Municipal.
O discuție ulterioară a fost purtată cu porțile ferecate imediat ce ședința extraordinară de CL a luat sfârșit.
(C.B.)
PREZENȚA la vot în Botoșani: Sătenii sunt cei mai harnici votanți
Diana Arici
Nov 24, 2024
ANUNŢ Primăria Botoşani referitor la noile locaţii ale secţiilor de votare
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Cutremur în ziua votului: Sfaturile pompierilor botoșăneni
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Aproape 3.000 de botoșăneni au votat deja la prima oră a dimineții
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024