La câteva zeci de minute de la tragedia din Orăşeni a avut loc un nou accident. Acesta s-a produs la ieşirea din Răchiţi spre Săveni, la doar câţiva metri de benzinăria SOCAR.
Acolo, un Audi care venea spre municipiul Botoşani a lovit o căruţă. Din primele cercetări efectuate de poliţişti la faţa locului reiese că atelajul hipo a intrat pe şosea de pe un teren viran fără să se asigure, iar şoferul nu a putut evita impactul. În condiţiile în care venea practic din câmp şi ar fi trebuit să se asigure, căruţaşul, care părea băut bine, era cel care nu mai termina cu acuzele.
„Eu nu am văzut nici o lumină”, spunea Petru Alexuc, susţinând astfel că, de fapt, autoturismul circula cu farurile stinse şi nu căruţa era cea care nu avea felinar, „ochi de pisică” etc.
Ba mai mult, bărbatul era tare nemulţumit că se fac pozele la faţa locului, apelând şi la o rudă mai tânără ca să înceteze fotografiatul.
„A avut noroc că nu avea maşina viteză”, afirmau însă oamenii legii.
În urma impactului calul părea a fi mai mult mort decât viu, fiind rămas pe marginea drumului.
Poliţiştii urmau să îi pună fiola căruţaşului surescitat. (S.B.)
Bani de la stat pentru botoșănenii dornici să muncească într-o altă localitate - SUMA
Redacția Botoșăneanul
Feb 06, 2025
Greșelile care pot lăsa șoferii fără permis: Sancțiuni drastice în noul Cod Rutier
Redacția Botoșăneanul
Feb 06, 2025
RAZIE a polițiștilor în Piața Centrală și la bazar, s-au dat 10 amenzi
Redacția Botoșăneanul
Feb 06, 2025
Eduard Florescu și-a luat rămas bun de la FC Botoșani: Acești oameni mi-au fost ca o familie - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Feb 06, 2025
Marcel Ciolacu, anunț important despre salariul minim
Redacția Botoșăneanul
Feb 06, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile