Condiţiile de călătorie pe care le oferă Compania Căilor Ferate Române clienţilor săi lasă mult de dorit.
Deplasarea cu trenurile din România aduce multe surprize neplăcute de la compartimente insalubre, la mirosuri ciudate pe hol și gunoaie pe jos.
La toate acestea se adaugă şi jegul din toaletele care de cele mai multe ori aproape că nu pot fi utilizate fiind chiar mai murdare decât WC-urile publice din piețe sau parcuri.
Un fost jurnalist originar din Botoșani ce a călătorit recent cu trenul pe ruta spre Bucureşti a trecut printr-o astfel de experiență și nu oricum ci, contracost.
„Toaleta trenului Botoșani - București la 40 de minute de la plecarea în cursă. Cabina fără lumină, vasul veceului aproape plin, evacuarea defectă, podeaua udă, duhoare. Vagonul nu e încălzit. Călătoria la clasa a doua costă 100 de lei. Nu, nu voiam să aflu cum de atât de puțini oameni se pot pișa așa de mult într-un timp atât de scurt, voiam să zic ceva urat despre halul în care a ajuns CFR”,
Viorel Ilişoi, fost jurnalist
Nu numai garniturile de tren arată deplorabil ci și stațiile de așteptare, chiar și în marile orașe, nemodernizate unele dintre ele, de pe vremea comunismului.
SEARA ACEASTA: Două femei și o fată de 14 ani izbite pe trecere, au fost transportate la Urgențe
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Lucrurile (ne)știute despre clădirea Primăriei Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Becali scos din sărite de un fost jucător de la FC Botoșani: Vrăjeală! Nu-i mai convenea să joace
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Înșelăciune în numele Poliției: CE trebuie să faci pentru a nu cădea în plasă
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile