Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului şi două asociaţii neguvernamentale au inaugurat cele două căsuţe construite pentru copiii cu dizabilităţi mintale de la Centru Sfântul Spiridon. Prin acest proiect, finanţatorii au vrut să schimbe sistemul tip cămin, folosind unul de tip familial, ţinând cont de modul în care casele sunt divizate.
Cele două căsuţe deja date în folosire, au fost construite la standarde europene, de către Fundaţia Sera şi vor găzdui 24 de copii care până în acest moment au locuit la actualul Centru Sfântul Spiridon. Ele sunt alcătuite din 4 dormitoare a câte 3 paturi, două băi cu duş şi cadă, o bucătătărie dotată cu toate cele necesare pentru cei mici şi un living cu televizor, colţar şi masă cu scaune. Suprafaţa totală a unei căsuţe este de 280 de metri pătraţi cu tot cu terasă, spaţiu unde copiii şi personalul angajat îşi vor desfăşura activităţile.
„Cele două fundaţii, împreună cu Consiliul Judeţean au reuşit o investiţie de 400 de mii de euro, bani total privaţi deocamdată, până la 1,2 milioane de euro cât va fi total proiect. Vom mai construi încă 4 căsuţe până la finele anului. Deocamdată 24 de copii din actualul Centru Spiridon vor fi mutaţi în aceste două noi căsuţe de tip familial şi vor avea condiţii exepţionale”, a declarat
Liviu Rădăşanu, director executiv Direcţia Generală de Asistenţă socială şi Protecţia Copilului Botoşani.
În acest proiect şi Consiliul Judeţean va construi o căsuţă, în continuarea celor două deja existente. Convenţia a fost făcută în aşa fel încât Consiliul Judeţean va contribui cu 200 de mii de euro, diferenţa până la 1,2 milioane de euro fiind furnizată de cele două fundaţii.
Una dintre căsuţe va fi destinată copiilor până la 10 ani şi fetiţe şi băieţi şi patru fete în vârstă de 16 ani, iar în cea de-a doua căsuţă vor fi amplasaţi doar băieţi. De aceştia se va ocupa în permanenţă trei asistente medicale, doi instructori şi câteva infirmiere. Cadrele medicale vor lucra în ture a câte opt ore, iar noaptea se va face gardă.
La inaugurarea căsuţelor a fost invitat şi preşedintele Consiliului Judeţean şi un preot care a ţinut o slujbă de sfinţire a acestora, după care Mihai Tâbuleac şi-a exprimat mulţumirea legată de această acţiune.
” Eu vreau să îmi exprim bucuria pentru faptul că un proiect ca al nostru, la care am lucrat mult timp, a prins formă concretă. Iată faptele, aş putea să spun pe scurt şi rămâne ca oamenii să judece dacă vorbim aici de fapte frumoase sau nu. În ceea ce mă priveşte am simţit obligaţia ca împreună cu cei din jurul meu, să venim cu o dovadă în plus de grijă faţă de copii, faţă de persoane care au un statut mai special, pentru că au nişte greutăţi în plus de învins în acestă viaţă”, a declarat
Mihai Tăbuleac, preşedinte Consiliul Judeţean Botoşani.
Tot el a mai precizat dorinţa ca aceşti copii să cunoască în aceste locuinţe sentimentul de acasă.
„Este un proiect special pentru faptul că am trecut de la un sistem de cazare tip cămin, la un sistem de tip familial, dorind ca cei care vor locui aici să se simtă mai ca acasă, nu ca într-un cămin”, a declarat
Mihai Tâbuleac. Finalizarea proiectului va fi în luna decembrie, când cele trei case rămase vor fi terminate, pentru a fi date în folosire.