Un camion încărcat cu buşteni, parcat în curtea unei societăţi comerciale de pe strada Ştefan cel Mare din municipiul Botoşani, a fost distrus parţial într-un incendiu, generat, cel mai probabil, de un scurtcircuit.
Evenimentul s-a produs în seara zilei de 27 noiembrie. Solicitaţi să intervină, pompierii au acţionat prompt, reuşind să salveze, mijlocul de transport marfă şi încărcătura. Alarma s-a dat puţin înainte de ora 21.00. Spre locul indicat s-a deplasat un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani, cu o autospecială cu apă şi spumă. La sosirea gărzii de intervenţie, ardea partea din faţă a mijlocului de transport, existând pericolul ca flăcările să se
extindă la lemnele din camion. Incendiul a fost stins în mai puţin de zece minute. Flăcările au distrus instalaţia electrică şi bordul, pagubele fiind estimate la cca. 2.000 lei. S-au salvat şi protejat bunuri materiale în valoare de 40.000 lei.
CITEȘTE:
Încă o maşină incendiată la Botoşani