Un prim transport cu 1.000 de măști textile oferite de un grup civic a fost livrat deja la Spitalul Municipal din Dorohoi, iar 200 de viziere au fost trimise Spitalului Județean Mavromati și Spitalului Municipal din Dorohoi.
Asociația Nord lansează campania #7deAcasă, chemând comunitatea botoșăneană să strângă rândurile în șapte acțiuni care pot fi făcute de acasă în lupta împotriva pandemiei de COVID-19.
Toată echipa festivalului Zilele Nordului, alături de mai mulți parteneri și colaboratori, lucrează în prezent la această campanie, prin care propune comunității să se implice în șapte acțiuni ce pot fi făcute de acasă pentru a sprijini în mod direct spitalele și pe cei din primele linii.
Cu sprijinul partenerilor săi și a comunității sale, Asociația Nord și-a propus să strângă fonduri pentru achiziționarea de ventilatoare și de echipamente de protecție necesare în această perioadă.
„Suntem în contact cu spitalele și autoritățile, dar și cu grupuri civice din toată țara, încercăm să ne sincronizăm eforturile cu ale celorlalte inițiative civice din Botoșani și ale autorităților. Alături de echipa Nord au venit și alți botoșăneni din țară, specialiști în sănătate publică și în strângere de fonduri, vrem să ajutăm după puteri”, arată reprezentanții Asociației.
Un prim transport cu 1.000 de măști textile oferite de un grup civic a fost livrat deja la Spitalul Municipal din Dorohoi, iar 200 de viziere confecționate în ateliere NOAH, care au sistat producția de ceasuri pentru a veni în sprijinul spitalelor, au fost trimise Spitalul Județean Mavromati și Spitalul Municipal din Dorohoi.
Sub sloganul #Cei7AniDeAcasă”, ediția a șaptea a Zilelor Nordului a fost programată pentru 27-30 august 2020, propunându-și să reconstruiască de la zero prima școală de stat din mediul rural al Moldovei și să aducă peste 60 de evenimente culturale și sportive în Nord. Primii artiști anunțați au fost trupele Zdob și Zdub și The Mono Jacks.
În contextul actual, când desfășurarea ZN în week-end-ul stabilit inițial este pusă sub semnul întrebării, organizatorii își direcționează toate eforturile înspre o campania #7deAcasă, de sprijin pentru unitățile medicale și inițiativele civice din județ:
#1 Caută companii care să doneze bani pentru echipamente și materiale medicale
Donațiile se fac în conturile Asociației Nord deschise la BCR: RO13 RNCB 0301 1477 1126 0001 (lei) și RO56 RNCB 0301 1477 1126 0003 (euro), cu mențiunea „donații spitale” sau „#7deacasă”.
#2 Trimite-ne informații despre ateliere și fabrici care pot produce materiale de protecție
Trimite-ne informații la [email protected] sau scrie-ne pe pagina www.facebook.com/zilelenordului.
#3 Oferă servicii de cazare, masă și de alte feluri medicilor și celor aflați în nevoie
Dacă ai un hotel, o pensiune sau un restaurant, oferă-ți serviciile pentru cei din linia întâi. Dacă poți ajuta în alt fel, contactează-ne și te punem în legătură cu ei.
#4 Cumpără Biletul Nordului
Pentru prima oară de la lansare, Zilele Nordului pune în vânzare bilete la festival! Biletul Nordului este un mecanism de solidaritate prin care iubitorii de Nord pot dona 10, 50 sau 100 de lei pentru spitalele din județul Botoșani.
#5 Donează sânge
Donarea de sânge nu este doar permisă, ci și strict necesară în această perioadă.
Mergi la cel mai apropiat centru de donare și îndeamnă și pe alții să doneze.
#6 Respectă cu strictețe regulile comunicate de autorități și învață și pe alții să facă la fel
Respectarea regulilor și recomandărilor comunicate de către autorități va salva vieți. Stai acasă, protejează-te, respectă normele de igienă și de distanțare socială. În acest fel vom evita supraîncărcarea spitalelor și consecințele ei tragice.
#7 Oferă sprijin emoțional și mental familiei tale, prietenilor și colegilor tăi
Pentru nimeni nu e ușor să petreacă atâtea săptămâni în casă, despărțit de cei dragi și cu gândul la pericolele din jur și la viitorul incert. Ține legătura cu cei dragi, sună-i frecvent, organizați întâlniri video pe internet, încurajează-i.
„Vrem ca finalul acestei veri să ne readucă împreună pentru a sărbători cei șapte ani de acasă la Zilele Nordului. Însă pentru a depăși cu bine momentul dificil în care ne aflăm, avem nevoie să fim solidari și implicați cu toții. Prin campania #7deAcasă adunăm banii și resurse pe care le punem integral la dispoziția spitalelor și a altor inițiative care vin în sprijinul lor, în regim de urgență și de transparență totală”, încheie reprezentanții Nord.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Catinca, atac dur la adresa lui Petre Roman. Ce crede despre botoșăneanca Silvia Chifiriuc
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile