Prima săptămâna de campanie electorală se încheie la Botoșani cu un material video și un document care îi vizează direct pe priincipalii pretendenți la funcția de primar al municipiului reședință.
Astfel, pe Facebook a fost lansat joi un material video filmat cu drona în care este prezentată casa în care Cătălin Flutur locuiește la Alfa Land și despre care se spună că are o piscină cât un apartament, clipul încheindu-se cu sloganul liberalului: ”faptele fac diferența”.
De cealaltă parte, a ieșit la iveală o adresă pe care Primăria Botoșani a trimis-o școlilor, care îi aparține chiar lui Ovidiu Portariuc și prin care se recomandă directorilor unităților de învățământ să își ducă elevii la Parcul de Agrement Cornișa. În adresă se menționează că municipalitatea organizează Ziua Porților Deschise, iar până astăzi trebuiau trimise instituției tabelele cu elevii și cadrele didactice care doresc să ia parte la eveniment. (S.B.)
VEZI ȘI:
Greii alegerilor se pârăsc reciproc la birourile electorale, Şapcă-i plină de afişe – GALERIE FOTO
Redacția Botoșăneanul
May 14, 2024
Șfaițer avertizează Dinamo și FC Botoșani: Să aibă grijă
Redacția Botoșăneanul
May 14, 2024
Târgul Liceelor organizat la Botoșani și Dorohoi – PROGRAMUL
Oana Sava
May 14, 2024
ACUM la Botoșăneanul TV: Tânărul primar care candidează pentru un nou mandat – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
May 14, 2024