După moartea neaşteptată a primarului, Neculai Cucu, pe 3 februarie în comuna Drăguşeni vor avea loc alegeri pentru primar. În lupta pentru fotoliul de la Primăria Drăguşeni (foto) s-au înscris reprezentanţi din partea a şase partide politice: PER- Dumitru Irimia, PP-DD- Sergiu Roman, PDL- Neculai Chiaburu, UDMR – Gheorghe David, PRM – Valerică Dumitriu, iar din partea USL – Eugen Nechita.
În faţa organului şi iepurele recunoaşte uneori că-i mistreţ
Cum era de aşteptat, campania s-a deschis cu un mic incident. În satul Podriga, unul dintre bannerele reprezentantului democrat-liberalilor a dispărut încă din prima noapte. Candidatul a reclamat incidentul fără a face vreo acuză, fiind totuşi convins în sinea lui că a fost un gest de intimidare din partea unuia dintre contracandidaţii săi. Spre a nu face prea mult fum, agentul de poliţie l-a depistat de îndată mototolit într-un şanţ din apropierea locului unde a fost expus, motivând incidentul într-un mod legal, de altfel şi aşteptat:
”L-o fi luat vântul”. Mai ştii, în faţa organului de poliţie şi iepurele recunoaşte uneori că-i mistreţ, nu o biată cârpă ce are de suportat şi faţa unui politician! Odată stins incidentul lucrurile par a se fi calmat, întrebare este care dintre cei şase candidaţi ar avea şansa să fie înscăunat primar.
Politică la romuşor
Este ştiut faptul că cel mai bun analist politic în mediul rural îl găseşti la un pahar de vorbe politice la una din crâşmele satului. Am descins într-o mică bodegă din buricul satului Podriga. Cinci bărbaţi în puterea vârstei, cu câte un „romuşor” în faţă, dezbăteau de zori tema zilei: alegerile din comună. Cel mai în vârstă de îndată mă citi ce întrebare intenţionam să-i pun şi începu:
"Să ştiţi, numai doi au şanse, este vorba despre actualul viceprimar, Nechita, care e uns cu toate alifiile, a mai fost el în fruntea comunei, ştie cu ce se mănâncă funcţia de primar, iar celălalt e băiat bun, Nelu Chiaburu,de aici din sat,e finuţ el, ca o fată mare,dar şi muncitor, n-a mai candidat, dar are şi el şanse mari. Ceilalţi şi-au mai încercat norocul şi data trecută şi nu i-au votat decât familiile. Noi suntem oameni paşnici, la noi nu veţi auzi de bătăi sau alte prostii”.
Lucian ALECSA
CITEŞTE ŞI:
Campanie electorală în judeţ pentru alegerea unui primar