Botoșănenii sunt așteptați sâmbătă, 17 septembrie, pentru a marca împreună cu alți oameni din 190 de țări Ziua de Curățenie Națională.
Din 2010 până în prezent, peste 2 milioane de voluntari au participat la acțiunile și proiectele asociației Let’s Do It, Romania!, oameni care și-au adus contribuția la a avea o natură mai curată.
La Botoșani, acțiunea va începe de la ora 8.00, când la Garda de mediu sunt așteptați botoșănenii pentru a-și prelua sacii și mănușile necesare acțiunii de ecologizare a zonelor care le revin. Cei care nu au posibilitatea să ajungă sâmbătă dimineață pentru a primi saci și mănuși, le pot lua, prezentându-se la Garda de mediu, în cursul săptămânii, în intervalul orar 14.00-15.00.
Totodată, trebuie știut că unul dintre susținătorii campaniei anul acesta este lanțul de magazine Admir. Voluntarii campaniei se pot prezenta la chioșcurile Admir pentru a primi gratuit o apă, un suc sau o cafea. Aceștia vor dovedi că sunt voluntari prin prezența asupra lor a mănușilor și a sacilor în care au colectat deșeuri. De altfel, la final, sacii vor fi lăsați în dreptul magazinelor Admir de unde vor fi preluate de serviciile specializate.
Acțiunea de curățenie marca "Let's Do It, Romania!" va porni sâmbătă, 17 septembrie, ora 9:00, din fața Instituției prefectului Botoșani.
„Let’s Do It, Romania!” este cel mai mare proiect de implicare socială din România, care își propune curățarea deșeurilor din arealele naturale într-o singură zi. “Let`s Do It, Romania!” face parte din initiațiva globală “Let`s Do It World!”, alături de alte 190 de țări din întreaga lume, una dintre cele mai mari mișcări de voluntariat din lume.
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024