Campania electorală pentru alegerile locale și europarlamentare s-a încheiat sâmbătă, la ora 7:00.
Campania electorală, care a început pe data de 10 mai, s-a încheiat sâmbătă, la ora 7:00, românii cu drept de vot fiind aşteptaţi duminică la urne să îşi aleagă reprezentanţii în Parlamentul European şi pe cei în administraţia locală, scrie Agerpres.
În acest an, 207.389 de candidaturi au fost înscrise pentru alegerile locale, iar pentru alegerile europarlamentare au intrat în cursa electorală 494 de candidaţi.
Timp de o lună, candidaţii intraţi în competiţia pentru un loc în Parlamentul European sau în conducerea administraţiilor locale şi-au transmis mesajele prin intermediul afişelor electorale sau prin întâlnirile cu alegătorii.
După încheierea campaniei electorale, materialele de propagandă electorală de orice tip trebuie îndepărtate din clădirea sediului secţiei de votare din ţară.
Potrivit unei hotărâri a Biroului Electoral Central, îndepărtarea materialelor de propagandă electorală de orice tip din clădirea sediului secţiei de votare din ţară şi de pe respectiva clădire se dispune de preşedintele biroului electoral al secţiei de votare şi se aduce la îndeplinire prin persoanele desemnate de primar în cel mult două ore de la comunicare.
Este interzisă continuarea propagandei electorale după încheierea campaniei electorale şi anume din data de 8 iunie, ora 7:00, şi până la încheierea votării.
''Prin continuarea propagandei electorale după data încheierii campaniei electorale se înţelege afişarea, lansarea sau distribuirea de materiale electorale de orice tip, difuzarea de mesaje electorale în format audio, vizual sau mixt pe ecrane digitale amplasate în locuri publice, private sau prin intermediul unor vehicule special amenajate, cu excepţia celor deja amplasate în timpul campaniei electorale, precum şi sfătuirea alegătorilor la sediul secţiei de votare şi în afara localului secţiei de votare, până la o distanţă de 500 de metri, să voteze sau să nu voteze anumite partide, alianţe sau candidaţi independenţi, după data de 8 iunie, ora 7:00, până la încheierea votării'', arată BEC.
După data de 8 iunie, ora 7:00, în ziua scrutinului şi până la sfârşitul votării, organizatorii evenimentelor de orice gen şi participanţii la acestea nu pot derula acţiuni de propagandă electorală.
În ceea ce priveşte atribuţiile preşedintelui biroului electoral al secţiei de votare din ţară privind dispunerea de măsuri necesare pentru ca alegerile să decurgă în bune condiţii, acestea se întind şi în afara localului de votare, în curtea acestuia, în intrările în curte, în jurul localului de vot, precum şi pe străzi şi în pieţe publice până la o distanţă de 500 de metri, scrie hotnews.ro
Pentru menţinerea ordinii, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare are la dispoziţie mijloacele de ordine necesare asigurate de primar şi de prefect, împreună cu reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne, pe care îi informează cu privire la situaţiile care atrag acţiuni din partea acestora.
În ziua de 9 iunie, începând cu ora 7:00, şi până la momentul încheierii votării, comercializarea sau consumul de băuturi alcoolice pe o distanţă de 500 de metri în jurul localului secţiei de votare este interzisă.
Potrivit Biroului Electoral Central, prin organizarea evenimentelor de orice gen nu se poate obstrucţiona accesul persoanelor la secţiile de votare în preziua votării, în intervalul orar 18:00 - 19:00, şi în ziua votării, în intervalul 6:00 - 23:59.
(foto – știrileprotv.ro)
ANUNȚ Primăria Mihai Eminescu privind acordarea unor înlesniri la plata amenzilor
Redacția Botoșăneanul
Nov 12, 2024
S-a stabilit programul etapei XVII-a din Superliga: Cu CINE joacă FC Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 12, 2024
Comunicat PNL: Dna Alexandra Huțu a demonstrat din nou că doarme în papuci – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 12, 2024