O nouă acțiune de prevenție va avea loc la cea mai mare unitate medicală din județ la finalul aceste luni.
În data de 29 ianuarie 2024 în Ambulatoriul Integrat al Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” se va desfășura campania „Obezitatea – cauze și efecte”. Scopul acestei acțiuni este de a informa populația privind obezitatea și hipertensiunea arterială.
În cadrul acestei campanii vor fi distribuite materiale informative și se vor acorda consultații pacienților interesați, în funcție de locurile disponibile, fără a fi nevoie de bilet de trimitere.
La campanie participa d-nele dr. Bercea Mihaela Viviana — medic specialist endocrinologie și medicină internă și dr. Puiu Laura Paraschiva — medic specialist geriatrie - gerontologie, competență în apifitoaromaterapie și nutriție.
Campania se va desfășura în intervalul orar 09.00 — 13.00.
În acest interval orar pot fi consultați un număr de 20 de pacienți în fiecare cabinet (40 de locuri disponibile).
Consultațiile vor fi acordate astfel:
Pentru a nu avea timpi mari de așteptare reprezentanții spitalului roagă persoanele interesate să se programeze la numărul de telefon 0231518812 / int. 1118.
Programările se pot face începând cu data de 18 ianuarie 2024 până pe data de 26 ianuarie 2024, în intervalul orar 11:00 – 13:30.
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024
Declarația zilei 25 noiembrie 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024
ACUM: USR-iștii de la Botoșani, de la extaz la agonie – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024