Polițiști din toată țara s-au mobilizat pe rețelele de socializare pentru Alexandru Rățoi, tânărul de 24 de ani care a fost rănit în misiune în seara zilei de 29 martie 2024.
A fost victima unui accident rutier în urma căruia a suferit traumatisme extrem de grave, fiind preluat la spital în comă.
Medicii de la Spitalul Județean Mavromati l-au stabilizat și au decis transferul său la Spitalul Floreasca din București, unde a ajuns cu o aeronavă SMURD, de pe Aeroportul Salcea din Suceava.
Este mesajul transmis de colegii polițiști
„Părinții îi sunt alături la spital și momentan se discută mutarea acestuia la un spital din Viena în vederea operării acestuia, prezintă multiple leziuni la nivelul capului. Am format o strângere de fonduri la nivel național pentru a-i ajuta pe părinți”,
De asemenea, Alex are nevoie de sânge.
Din detaliile de până acum tânărul a suferit o fractură de bazin și, cel mai grav, un edem cerebral pentru care s-a constituit o echipă de medici pentru a vedea ce măsuri se pot lua.
Pentru cine vrea să doneze sânge trebuie specificat numele Alexandru Rățoi, Spital Floreasca București, momentan internat pe ATI
Pentru cine poate dona bani, acesta este contul mamei sale:
RO25 BRDE 070S V476 9063 0700
Rățoi Cătălina
„Vă rog să distribuiți, Alex are doar 24 de ani și toată viața înainte”
Alegeri Prezidențiale 2024 – Diaspora română se mobilizează
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024