Cedarea unor posturi de directori de instituţii cu subordonare guvernamentală Uniunii Naţionale pentru Progresul României, formaţiune constituită pe scheletul parlamentarilor independenţi, este o chestiune cît se poate de incertă.
Deşi la puţin timp după alegeri se anunţa că acestora din urmă la revin mai multe astfel de funcţii la Botoşani, în afara numirii subprefectului Daniel Moruzi nu s-a întîmplat ceva concret. Liderul senatorilor independenţii şi viitorul vicepreşedinte naţional al UNPR susţine nu s-a stabilit ceva concret şi că, practic, nici nu au existat negocieri. „Nu am discutat. Sîntem la început de drum şi chiar nu mi se pare OK să ne ascundem pe după dulap cînd facem o declaraţie. Cătălin Flutur nu m-a contactat niciodată. Discuţiile pe care le-am avut au pornit de la mine înspre el”, a afirmat Liviu Câmpanu.
Flutur n-ar avea interes să îl contacteze
El a lăsat să se înţeleagă faptul că preşedintele PDL Botoşani nu are nici un interes să îl contacteze pentru a-i ceda posturi de conducere la deconcentrate. „Chiar nu vreau să fie interpretată ca o chestie maliţioasă pentru că eu chiar cred că în situaţia asta politică pe care o avem acum, dar şi socio-economică, trebuie să reuşim să ajungem cît de cît la un numitor comun cît mai multe formaţiuni politice, ca să facem în aşa fel încît judeţul acesta să nu, să nu … nu ştiu dacă se poate merge mai jos, dar să nu meargă mai jos”, a mai spus senatorul.
În mai multe rînduri liderul judeţean al democrat-liberalilor a declarat că discuţiile privind numirea de directori de la independenţi, actualul UNPR, poate avea loc abia după ce Curtea Constituţională se pronunţă în problema schimbării statutului funcţionarilor publici. Instituţia a declarat legea modificată a acestora neconstituţională, iar de atunci Guvernul nu a mai luat nici o măsură.
Tânără din Botoșani băgată la închisoare după o ditamai aventura în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Procesiune cu Sfinte Moaște în mai multe parohii din județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
3 motive pentru a cumpăra centrala pe lemne Stropuva S40U
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Tânăr din Botoșani prăbușit sub ochii trecătorilor, ambulanța chemată urgent
Oana Sava
Nov 22, 2024