Locația aleasă pentru acest eveniment dedicat performerilor și performanței din sport a fost insula micuță de pe Lacul de la Ipotești, apa înconjurată de codrii care i-au fost sursă de inspirație poetului nepereche Mihai Eminescu în operele sale lăsate moștenire oamenirii.
Cadrul mirific a fost punte între cultură și sport, iar spectatorii invitați au fost aleși pe măsură, fiind așezați pe scaune majoritatea oamenilor din județ care ocupă funcții importante. De la oficialități, la oameni care au făcut performanță în sport.
Elisabeta Lipă, ale cărei titluri sunt nenumărate și pe măsura calităților sale a onorat cu prezența fiindu-le alături Simonei Radiș și lui Mugurel Semciuc.
Evenimentul festiv a fost organizat de Consiliul Județean și pornindu-se de la cei doi medialiați olimpici, distincțiile s-au lărgit pentru mai multe nume sonore din sportul românesc, foști sportivi și antrenori.
Doina Federovici, președintele CJ Botoșani și gazda festivității a relatat în discursul său că Botoșaniul este o sursă inestimabilă de valori. Din 101 sportivi din delegația României, participanți la Jocurile Olimpice, nouă au fost din Botoșani, iar 2 din cele 4 medalii obținute le sunt atribuite sportivilor botoșăneni.
„Ne-am adunat cu toții aici pentru că Botoșaniul omagiază excelența. De data aceasta vorbim de excelența în sport care nu este deloc străină de acest tărâm binecuvântat de Dumnezeu. Sportul românesc rămâne unul dintre cei mai buni ambasadori ai județului și ai României la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Pe scenă, în acest loc mirific și care poartă amprenta liricii eminesciene, se găsesc personalități uriașe ale sportului mondial din mai multe generații, medialiați olimpici, campioni mondiali și europeni, antrenori geniali dotați cu simț special de a detecta și șlefui cele mai valoroase diamante ale județului nostru”,
Doina Federovici, președintele CJ Botoșani
Elisabeta Lipă le-a urat în primă fază un „La mulți ani” pompierilor botoșăneni, instituție de care se simte extrem de apropiată, structură a Ministerului Afacerilor Interne (MAI), datorită căruia a dobândit titlul de general.
„Vă mulțumesc în primul rând că ați ales un loc atât de încărcat de istorie încât sunt eu, cel puțin, foarte emoționată. Este pentru prima dată când ajung aici și mă bucur că pot să fiu astăzi alături de dv. și să vă mulțumesc pentru această primire extrem de frumoasă, extrem de caldă. Să vă mulțumesc pentru că apreciați munca, răsplătiți valorile pentru că Botoșaniul a dat de-a lungul anilor, mari nume, nu numai în canotaj, ci în general în sportul românesc. De aici au plecat mulți olimpici, asta înseamnă că avem un județ care are talent. Un județ care are nevoie de susținere”,
Elisabeta Lipă, președintele FRC
Vicecampion olimpic în proba de patru rame, Mugurel Semciuc nu și-a putut stăpâni emoțiile când a primit la scenă deschisă distincția acordată de CJ și diploma de cetățean de onoare al municipiului Botoșani.
„Mulțumesc în primul rând dlui Victor Semciuc pentru îndrumarea în acest sport, antrenorilor George și Iulia Bulie pentru sprijinul acordat în patru ani de juniorat la clubul din Botoșani, mulțumesc și Federației Române de Canotaj, staff-ul tehnic și medical pentru tot sprijinul acordat pentru această medalie muncită. Sperăm ca la JO din 2024 să venim cu cea de aur”,
Mugurel Semciuc, medaliat la JO cu argint
Punctul culmimant al evenimentului a fost firește, premierea Simonei Radiș care a devenit la rândul său cetățean de onoare al municipiului, fiind premiată onorific și de CJ.
Campioana olimpică la proba de dublu vâsle s-a născut în comuna Avrămeni, și a fost descoperită de George Bulie, antrenor botoșănean de canotaj. În prezent este legitimată la clubul Steaua București.
„Este o primire foarte călduroasă și apreciez foarte mult eforturile care s-au făcut pentru acest eveniment. Eu vreau să le mulțumesc oamenilor dragi care au constribuit la drumul meu în acest sport, în canotaj, drumul care m-a dus la acest rezultat de campioană olimpică. A început cu părinții mei de acasă, care mi-au permis să plec departe, îndrumată de dl antrenor Bulie George, dlui a fost cel care mi-a spus de canotaj și m-a îndrumat să plec, să îmi încerc norocul. Norocul meu a fost mare și datorită dlui, am ajuns unde sunt astăzi”,
Simona Radiș, campioană olimpică
Evenimentul a fost unul emoționat, cu mai multe momente în care aplauzele au fost de neoprit. Pauzele dintre premieri au fost marcate de artiști de seamă ai județului, Mirel Manea și cântăreața Maddy Omania încântând atmosfera din codrii Ipoteștilor. Nu au lipsit nici „Fetele de la Botoșani”, cu piesa care le-a adus notorietatea în țară.
Începutul a fost marcat de intonarea Imnului de Stat al României și un moment de reculegere în memoria unei alte legende a canotajului românesc, Ivan Pațaichin, solemnitatea fiind completată de trompeta artistului Mirel Manea, singurul sunet care a spart liniștea așternută peste lacul lui Eminescu.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
ULTIMĂ ORĂ: Tânăr transportat urgent la spital după ce s-a răsturnat cu mașina
Oana Sava
Nov 28, 2024