Pompierul maratonist de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani a avut parte miercuri după-amiază de o primire de gală pe Stadionul Municipal.
Iulian Rotariu a venit pe pista de atletism, iar pe gazon și în tribune a fost așteptat de oficialități ale județului și orașului, de șefii și colegii de la ISU Botoșani, de părinții săi, de soția Claudia și cei doi copii, Maria și David.
S-a amenajat și un podium, iar în momentul în care plutonierul atlet s-a apropiat de el s-au aprins artificii.
În mai multe rânduri cei aproximativ 300 de oameni prezenți au strigat: Iulian! Iulian!
Vizibil emoționat, câștigătorul ultra maratonului de ”The Track” din Australia a mulțumit în mai multe rânduri tuturor celor care l-au ajutat, arătând că este în primul rând victoria lor, dar mai ales a divinității, fără de care a tot repetat că nu ar fi reușit să izbândească.
”Știu că treapta pentru locul 1 are un spațiu redus, voi toți cei care sunteți aici meritați să urcați pe prima treaptă”,
Iulian Rotariu, maratonist.
Și a urmat un ”dar” în discursul său. Iulian s-a dus la profesoara Daniela Vieriu de la Liceul cu Program Sportiv, care îl antrenează și a urcat-o pe scenă, mulțumindu-i pentru sprijinul său.
A făcut același lucru și cu Gabriela Ivan, președintele Asociației Părinților Copiilor cu Autism (APCA).
De altfel, la ceremonie Iulian a purtat un tricou cu sigla APCA, știut fiind faptul că scopul său declarat prin participarea la competițiile de alergare extremă de pe mapamond este acela de a susține cauza acestor copii.
Au luat cuvântul prefectul Dan Șlincu, primarul Cătălin Flutur și col.Cristian Amarandei, inspectorul șef al ISU Botoșani.
Primul reprezentant al Guvernului în Botoșani i-a oferit un ”1” imens, locul ocupat la Antipozi, edilul șef un trofeu cu un cangur stilizat, iar comandatul ISU un buchet de flori.
S-a evidențiat faptul că Iulian ia parte la aceste competiții fără a primi vreo recompensă financiară și că o face doar în scopuri nobile.
Festivitatea s-a terminat în acordurile melodiei ”We are the Champions” – Queen, după ce de la crainic și până la oficialități cu toții l-au denumit ”erou” pe Iulian Rotariu.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Declarația zilei 18 noiembrie 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 18, 2024
Botoșănean lovit pe trecerea de pietoni, a rămas inconștient pe asfalt
Gabriela Erdic
Nov 17, 2024