Sâmbătă, 13 noiembrie 2021, Botoșăneanul relata cazul familiei care a mers la morgă pentru a ridica o persoană din familie, însă nu au avut cu cine vorbi pentru că nu se afla nimeni la serviciu. Și nu ar fi fost o situație singulară. Iar totul din cauza unor proceduri birocratice care atârnă greu la suferința mai multor familii și așa greu încercate.
Programul la morga Spitalului Județean Mavromati este de luni până vineri de la 8:00 -14:00. În urmă cu o lună de zile din cauza numărului mare de decese înregistrate la nivelul județului conducerea de la „Mavromati” a hotărât că morții să fie scoși și sâmbăta în baza unei cereri depusă de familie.
Iar primele probleme din cauza birocrației au apărut însă chiar în ziua de 13 noiembrie 2021. Familiile celor decedați nu au știut că trebuie depusă respectiva cerere. Și probabil că nu a catadicsit nimeni să le explice procedura. Ca atare, s-au prezentat sâmbătă la morgă însă „surpriză”... nu era nimeni.
La rândul ei, conducerea spitalului susține că nu a primit nicio înștiințare până vineri, la ora 14:00.
Iar o altă problemă a fost că medicul șef de anatomie patologică era în izolare, iar eliberarea morților se poate face doar de către această persoană.
Managerul spitalului a susținut că dacă o familie depunea vineri cerere putea să dea delegare unui alt medic.
Și astfel s-ar fi pregătit documentele necesare eliberării.
„ Problema a fost că dna doctor (n.r medicul șef) a avut Covid și a stat acasă în izolare. Eliberarea se face conform legislației în vigoare de către medicul șef de anatomie patologică. Toate documentele sunt medico-legale și trebuie semnate de medicul șef de anatomie patologică așa cum prevede legislația. Dacă aș avea cereri de eliberare eu pot să dau o decizie să numesc, dar dacă numesc șef pe o secție trebuie să am o motivație, un șef de anatomie patologică trebuie să fie numit prin decizia managerului, pe motivație de ce lipsește medicul coordonator. Noi vineri nu am avut nicio solicitare ca să ne programăm”
Doina Caba, manager Spitalul Județean Mavromati.
Managerul celei mai mari unități medicale din județ susține că solicitarea poate fi făcută inclusiv telefonic.
„Trebuie depusă o cerere, așa scrie și în procedurile noastre. Acceptăm cererile ori prin medicul curant ori la telefon chiar. Până vineri la ora 14:00, nu a fost nicio cerere. Sunt foarte multe documente de pregătit și toate trebuie vineri, trebuie semnate de medicul curant, de medicul șef, de manager sau de directorul medical”,
Doina Caba, manager Spitalul Județean Mavormati.
Serviciul de Anatomie Patologică are în prezent cinci medici. Și sunt chiar printre cei mai bine plătiți, un medic anatomopatolog ajungând cu tot cu sporuri la un salariu de peste 30.000 de lei.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Polițiștii au umblat noaptea după hoții de lemne, un sucevean a fost amendat la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Viorel Iliuță: PSD – campion la promisiuni, dar și la glume proaste
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Cătălin Silegeanu și Ariadna Cîrligeanu: Angajament și speranță pentru viitorul României
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Curse de pe Aeroportul Iași către o destinație așteptată – PROGRAMUL
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Boala de care suferă tot mai mulți botoșăneni: Cel mai mic pacient are doar 1 an și jumătate
Oana Sava
Nov 16, 2024