Un șofer botoșănean care s-a aventurat în trafic deși consumase alcool, a fost tras pe dreapta de polițiștii de la Biroul Rutier și pus să sufle în fiolă.
La data de 8 iunie 2016, în jurul orei 21.00, M.M. de 45 de ani, din comuna Hilișeu-Horia, judeţul Botoşani, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 291C, a pierdut controlul asupra direcției de mers, împrejurare în care s-a răsturnat în șantul de la marginea drumului. Bărbatul a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat; ulterior, a fost condus la Spitalul municipiului Dorohoi, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.
CITEȘTE: Accident MORTAL: O ambulanţă în misiune a spulberat un copil care traversa strada în fugă
SEARA ACEASTA: Două femei și o fată de 14 ani izbite pe trecere, au fost transportate la Urgențe
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Lucrurile (ne)știute despre clădirea Primăriei Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Becali scos din sărite de un fost jucător de la FC Botoșani: Vrăjeală! Nu-i mai convenea să joace
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Înșelăciune în numele Poliției: CE trebuie să faci pentru a nu cădea în plasă
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile