Primăria municipiului Botoșani organizează și în acest an Revelionul Pensionarilor care urmează a avea loc spre finele lunii ianuarie.
Pentru a nu mai exista sume imputate de controlorii Curții de Conturi, municipalitatea intenționează să apeleze la fonduri private.
„În acest moment avem discuții cu sponsori, sperăm să avem o susținere financiară în acest eveniment devenit tradiție la Botoșani, cel mai probabil va fi organizat în data de 23 ianuarie. Luăm în calcul organizarea acestuia în maximum trei locații cu maximum 1.000 de persoane”, a declarat primarul Ovidiu Portariuc.
Prioritate la înscrieri vor avea persoanele care se află pe lista de așteptare de anul trecut, pensionari care s-au înscris și nu au mai avut locuri în ianuarie 2015.
”Este vorba despre 250 de persoane care vor fi înscrise cu prioritate în acest an. De asemenea am avut discuții și ne-au solicitat sindicatele pensionarilor, sindicatele cadrelor militare în rezervă și probabil vom face un protocol prin care o parte dintre aceste locuri vor fi distribuite către sindicatele pensionarilor, urmând ca ei să-și facă înscrierile”, a mai spus primarul.
Cei interesați se pot adresa pentru înscrieri Primăriei începând cu data de 8 ianuarie 2016, la camera 2, unde urmează să fie completate toate locurile, în aceeași formulă, respectiv ”primul venit, primul servit”. (G.E.)
CITEȘTE: CE fel de Revelion al Pensionarilor vor vârstnicii de la Botoșani
ACUM: Prima reacție a liberalilor după pierderea primului tur – LIVE
Gabriela Erdic
Nov 25, 2024
PSD Botoșani le mulțumește botoșănenilor pentru participarea la vot și pentru încrederea acordată
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
ÎN ACEASTĂ SEARĂ: Clădirea Primăriei Botoșani va fi iluminată în culoarea portocalie
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
CE a scris presa rusă despre victoria lui Călin Georgescu în turul I al alegerilor prezidențiale
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Adolescenți prinși de jandarmi după ce au furat trei geci dintr-un club din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024