Convenția cu Poșta Română prevede că toate deciziile de pensii recalculate vor fi trimise către seniorii României după 15 august, a declarat deputatul PSD Marius Budăi, fost ministru al Muncii.
„Da, sunt asigurate fondurile necesare încă de la construcția acestui buget pe anul 2024, atât bugetul de stat, cât și bugetul asigurărilor sociale”, a adăugat fostul ministru, potrivit b1tv.ro.
Întrebat când se trimit deciziile de recalculare, Marius Budăi a spus:
„Este acea convenție cu Poșta Română, care prevede că după data de 15 august toate deciziile de pensii recalculate, care conțin recalcularea, vor fi trimise către seniorii României (…), începând cu 1 septembrie, conform calendarului legal asumat, data de 1 și 15 septembrie pentru seniorii României care primesc pensia cu Poșta Română, și între 12 și 14 septembrie pentru cei care primesc pensia în cont, pe card (…), să poată fi făcute și plățile”.
„Important aici este că realizăm ceea ce ne-am propus prin această lege, și anume acea așezare pe contributivitate și acea încurajare a muncii. Sunt, din punctul meu de vedere, ca un om care am condus o casă județeană de pensii la mine acasă, în Botoșani, principii extrem de importante. La muncă și contribuție egală să ai pensie egală și munca să fie încurajată”, a adăugat social-democratul.
(Foto: Facebook)
Avertizare ANM: Praf saharian deasupra României până miercuri seară
Redacția Botoșăneanul
Mar 10, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 10, 2025
Peste câteva zile va începe distrubuirea „buletinelor cu cip”
Redacția Botoșăneanul
Mar 10, 2025
Jandarmii de la Bacău vin la Botoșani pentru meciul dintre FC Botoșani și Unirea Slobozia
Redacția Botoșăneanul
Mar 10, 2025
Teatrul ”Vasilache” așteaptă publicul botoșănean la ”Rămăşagul lui Păcală”
Redacția Botoșăneanul
Mar 10, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile