Preşedintele Biroului Electoral de Circumscripţie (BEC) al oraşului Flămânzi şi-ar putea pierde funcţia dacă se dă curs unei solicitări venite din partea PNŢCD.
Liderul judeţean al ţărăniştilor, care candidează la Primăria Botoşani, a trimis o reclamaţie la Biroul Electoral Judeţean (BEJ) prin care îl acuză pe respectivul că a refuzat să înmâneze reprezentanţilor PNŢCD Flămânzi, care sunt şi candidaţi, copii după buletinele de vot, aşa cum, susţine Corneliu Furtună, avea obligaţia legală să o facă.
“Cu rea credinţă a refuzat şi să copieze la un copiator buletinele de vot, afirmând că «nu e treaba mea». Prin urmare, petenţii au fost nevoiţi să facă un drum la Botoşani pentru a obţine cele solicitate. Subsemnatul, Furtună Corneliu-Daniel, preşedinte al OJ - PNŢCD Botoşani, solicit înlocuirea din funcţie a preşedintelui Biroului electoral al Oraşului Flămânzi”,
Corneliu Furtună, preşedinte PNŢCD Botoşani.
În opinia acestuia, un astfel de omportament, însoţit de necunoaşterea obligaţiilor legale, atrage suspiciuni cu privire la corectitudinea preşedintelui în ziua votării. (S.B.)
CITEŞTE ŞI:
Face plângere! Lider de partid disperat că rămâne fără afişe: M-am săturat! - FOTOGALERIE
Elisabeta Lipă a revenit pe o funcție de președinte: Nu se pune problema de incompatibilitate
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Donează pentru Laura, o fetiță care luptă să trăiască: Mai avem încă un an de urmat acest tratament
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Alertă de FRAUDĂ online: Escrocii se folosesc de numele firmelor de curierat ca să FURE bani
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
SINGURELE vouchere de la stat care nu s-au tăiat în 2025: CINE sunt beneficiarii
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Ministrul Rafila, explicații despre un virus care afectează mai ales copiii
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile