În cadrul unei conferințe de presă, candidatul PMP la Senat, Cristian Petrescu, a făcut un apel la decență în campanie dar totodată a lansat și o provocare pentru ceilalți candidați.
Cristian Petrescu s-a arătat deranjat de faptul că afișele PMP-ului au fost vandalizate.
„Veneam acum pe drum, la Flămânzi de exemplu pe un panou mare de cinci metri sunt doar două afișe a PNL-ului. În Copălău toate gardurile sunt pline cu PSD, deși este egal și chiar aici chiar în Botoșani am filmat cum afișele ne-au fost rupte. Mi se pare o dovadă de infantilism politic a adversarilor noștri. Dacă ei cred că vandalizând materialele de campanie ale unor adversari obțin mai multe voturi îi asigur eu că se înșeală. Nu așa se obțin voturi, voturile se obțin prin proiecte, programe, propuneri pe care să le faci cetățenilor”,
Cristian Petrescu, candidat PMP la Senat.
Candidatul PMP la Senat a lansat și o provocare pentru ceilalți candidați și anume să participe la o dezbatere.
„Să facem o dezbatere pe Camera Deputaților, o dezbatere pe Senat. Să vedem cine și ce a făcut până acum și cine și ce propune de acum înainte. Deci cu ajutorul dvs îi provoc pe toți ceilalți la o dezbatere ca să vedem cum putem să dezvoltăm Botoșaniul, ce s-a întâmplat până acum , ce propunem mai departe. Echipa noastră are ce să pună pe masă, vom arăta botoșănenilor tot ce vrem să facem”,
Cristian Petrescu, candidat PMP la Senat.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Poliția în secțiile de votare: Bețivi și patroni de baruri plini de zel amendați în ziua votului
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
PREZENȚA la urne: CÂȚI botoșăneni au votat până la ora 12:30
Oana Sava
Nov 24, 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Deputatul Marius Budăi a votat la Curtești alături de soție – LIVE
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024