Un nou proiect pentru Consiliul Județean a fost gândit de candidatul ALDE, Bogdan Dăscălescu, care susține că a studiat un program într-o zonă industrială pentru sprijinirea investitorilor.
Și anume o zonă liberă de taxe care să fie gestionată de CJ Botoșani.
„Identificarea unei suprafețe de teren unde se poate face o zonă liberă. Știți că există în acest moment șase zone libere la Brăila, Galați și Constanța, Arad sau Giurgiu. În momentul de față singura zonă pe care am identificat-o este fosta platformă a fabricii de zahăr de la Buceea. Un parc industrial transformat în zonă liberă ar funcționa ca un magnet pentru investitori. Pentru cei care procesează și exportă e un lucru extraordinar”,
Bogdan Dăscălescu, candidat ALDE la CJ Botoșani
În linii mari, zona liberă este destinată producătorilor industriali care importă componente din alte state, iar toată marfa ar urma să fie scutită de taxele vamale și de plata TVA.
Zona liberă este înființată prin Hotărâre de Guvern la propunerea consiliilor locale sau județene împreună cu prefecturile.
„Acolo pot fi procesate, stau pe termen nelimitat fără acest taxe, după care pot fi vândute spre export, la fel scutite de aceste taxe vamale. E un lucru fantastic în special pentru producători și inclusiv pentru partea de comerț pentru că nu vor exista blocaje financiare pentru companiile care pot să proceseze acele mărfuri în acea zonă”,
Bogdan Dăscălescu, candidat ALDE la CJ Botoșani
Potrivit paginii web a zonei libere din Galați, acestea sunt lucruri care trebuie cunoscute de potențialii investitori:
Zonele libere creează un avantaj unor categorii de mărfuri. Este vorba de mărfurile provenite din afara spatiului vamal al Uniunii Europene. Aceste mărfuri au fost denumite in Codul Vamal al Uniunii mărfuri neunionale.
Multi comercianți sau producători se întreabă pentru cât timp au voie sa depoziteze mărfuri in zonele libere. Este foarte important de știut ca perioada în care mărfurile pot rămâne sub regimul de depozitare în zona liberă nu este limitată.
Totuși există unele obligații catre organele vamale, in afara obligațiilor contractuale catre Administrația Zonei Libere ( plata chiriei sau redevenței, a permiselor si a licențelor de lucru ).
Conform legislației in vigoare, Vama are competența de control si aprobare in urmatoarele cazuri legate de activitatea in regim de zonă liberă:
Persoanele, mărfurile și mijloacele de transport care intră într-o zonă liberă sau care ies pot face obiectul controalelor vamale.
Orice construcție de imobile într-o zonă liberă este condiționată de obținerea unei aprobări prealabile din partea autorităților vamale.
Orice activitate de natură industrială, comercială sau de prestări de servicii este permisă într-o zonă liberă. Desfășurarea acestor activități face obiectul unei notificări prealabile către autoritățile vamale
Botoșănean prins BĂUT la volan după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
ACUM la Botoșăneanul TV: Dezbatere despre șansele USR la alegerile parlamentare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024