După ce se va externa, botoșăneanul a promis că va dona unității sanitare 10 televizoare, pentru a mai anima atmosfera din saloane, și suporți perfuzie.
Foarte sceptic în ce privește existența coronavirusului înainte de a ajunge pe un pat al Spitalului de Boli Infecțioase, consilierul local Dan Tîrniceru-Ifrim, de la Darabani, și-a schimbat radical optica după ce a primit nefericitul diagnostic.
Chiar și în aceste condiții, candidatul Alianței USR-Plus la Primăria Darabani consideră că șansele sale la alegerile locale sunt neschimbate.
Consilierul local dărăbănean se simte, în general, bine, iar pulsul îi crește mai mult după contrele politice din mediul online, și nu datorită virusului pe care l-a contactat.
”Dacă nu m-aș enerva din cauza politicii, ar fi și mai bine. De s-ar termina odată campania asta. Dumnezeu nu-ți dă mai mult decât poți duce și meriți. Este o încercare de la Dumnezeu. Decizia rămâne a cetățeanului dacă mă votează sau nu. Dacă nu vor crede minciunile altora și vor dreptate și un orizont frumos vor merge cu mine la alegeri”, a declarat, pentru Darabaneni.ro, Dan Tîrniceru-Ifrim.
Dacă înainte nu credea în existența coronavirusului, candidatul la Primăria Darabani are acum o cu totul altă părere.
(Dan Tîrniceru-Ifrim, foto: Darabaneni.ro)
”Acum m-am convins de existența coronavirusului. Acum știu 100% că există. Dacă mă punea cineva cu capul sub ghilotină nu credeam, eram cu capul în nori. Nu doresc la nimeni să vină aici… După prima perfuzie am crezut că mi-am pierdut vederea”, a mai spus consilierul local.
Chiar dacă se vorbea de condițiile horor din secțiile Covid din țară, candidatul la Primăria Darabani este foarte mulțumit de condițiile de care beneficiază în prezent la Spitalul de Boli Infecțioase din Botoșani.
”Condițiile sunt excelente aici, doamna dr. Morcov este un om deosebit, un medic foarte bun și țin să-i mulțumesc pe această cale. Nu spun numai eu asta. Tot respectul din partea mea pentru tot personalul de aici. Nu este așa rău cum vorbesc unii”, a mai precizat, pentru Darabaneni.ro, Dan Tîrniceru-Ifrim.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Valeriu Iftime: Gata cu lucrurile de mântuială
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Bărbat prins sub „aburii alcoolului” după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
De la 17 grade la lapoviță și ninsoare: Ce ne așteaptă săptămâna viitoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Pericol pe șosele: Șofer prins mort de beat la volan
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024