Una dintre personalitățile marcante de la Botoșani s-ar putea regăsi pe listele pentru alegerile parlamentare.
PNL Bucureşti discută astăzi listele pe care le va depune pentru alegerile din 11 decembrie, printre numele noi care sunt luate în calcul fiind vehiculate cel al economistului Florin Cîţu şi al neurochirurgului Leon Dănăilă, au declarat surse din PNL pentru Mediafax.
Alina Gorghiu a declarat, înaintea şedinţei de partid, că a fost finalizată centralizarea pentru validările făcute săptămâna trecută şi că pe liste există acum „60% oameni noi, asupra cărora nu planează suspiciuni de corupţie".
„Primul punct pe lista discuţiilor a fost finalizarea listelor de candidaturi pentru cele 8 circumscripţii restante. Până la acestea am centralizat validarea de săptămâna trecută şi pot să vă spun că avem 60% oameni noi, asupra cărora asupra cărora nu planează suspiciuni de corupţie. Veţi avea şi astăzi surprize plăcute", a declarat Gorghiu înaintea şedinţei Biroului Politic Naţional al PNL.
Listele pentru alegerile parlamentare ar urma să fie definitivate în şedinţa BPN care se desfăşoară în aceste momente, PNL Bucureşti întrunindu-se încă o dată pentru a stabili candidaţii şi ordinea lor pe liste.
Neurochirurgul Leon Dănăilă, economistul Florin Cîţu şi arhitecta Hildegard Brandl se numără printre personalităţile pe care PNL Bucureşti vrea să le aducă pe lista de la Senat, potrivit unor surse din PNL.
Leon Dănăilă a fost deja prezentat de Cristian Bușoi pe un post național de televiziune.
Lista la Camera Deputaţilor ar urma să fie deschisă de Adriana Săftoiu, urmată de deputatul PNL Eugen Nicolăescu, vicepreședintele PNL Bucureşti, Ovidiu Raeţchi, deputaţii Florin Alexe şi Sulfina Barbu, potrivit unor surse din PNL.
Șofer BĂUT scos din trafic de polițiști: A fost condus la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
DE ASTĂZI: Vicepreședinte nou delegat la Judecătoria Botoșani
Oana Sava
Nov 15, 2024
Vot la CJ pentru două spitale noi, Iftime: Insist foarte mult ca acest proiect să treacă
Oana Sava
Nov 15, 2024
Hai la film! PROGRAMUL săptămânii la Happy Cinema Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024