Dat fiind faptul că, mulţi dintre comercianţii botoşăneni dau dovadă de inconştienţă pe perioada verii când temperaturile sunt extrem de ridicate şi nu respectă prevederile legale privind depozitarea corespunzătoare a produselor alimentare la temperaturi optime, angajaţii Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, au efectuat controale şi în timpul liber, fără a fi plătiţi pentru ore suplimentare.
Au fost vizate cu precădere punctele de comercializare mici, unde sunt înregistrate cele mai multe probleme din cauza climatului nefavorabil din incinta unităţii. Potrivit conducerii DSVSA, astfel de nereguli nu sunt valabile şi pentru hypermarketuri. „
Întâlnim cazuri de magazine unde aerul nu face faţă, când ciocolata o iei în mână şi efectiv se îndoaie cu tot cu ambalaj, întâlnim magazine în care conservele trebuie ţinute la maxim 24 de grade, dar în magazin este mai cald şi aici mă refer la temperaturi de peste 30 de grade”, a declarat
Minodora Vasiliu, director executiv DSVSA. Pentru verificarea modului în care sunt comercializate produsele alimentare care necesită măsuri suplimentare pentru a nu fi afectată sănătatea consumatorilor, inspectorii sanitari veterinari au făcut controale şi pe perioada week-end-ului, în ciuda faptului că nu sunt remuneraţi pentru activitatea efectuată în afara programului. „
Chiar dacă este sâmbătă şi nu suntem remuneraţi, colegii mei vor răspunde şi pentru că este caniculă îşi vor finaliza controalele în astfel de unităţi. Sunt probleme în magazinele mici unde cred că nu au luat în seamă faptul că trebuie să îşi asigure o temperatură câtuşi de puţin normală pentru astfel de perioade”, a mai spus
directorul DSVSA.