Mama Silviei Chifiriuc a fost găsită moartă ieri dimineaţă, în curtea casei. Soţia lui Petre Roman făcea declaraţii impresionante despre cea care i-a dat viaţă, cu puţin timp înainte să moară, scrie Libertatea.
Silvia Chifiriuc a acordat, recent, un interviu, în care a vorbit cu sinceritate despre relaţia pe care o avea cu părinţii săi.
”Mama mea se trage dintr-o familie cu 12 fraţi. Şase dintre ei au murit mai de mici, dar 6 au trăit, şi-au făcut familiile lor, dar mama fiind cea mai mică la părinţi cred că a fost cea mai alintată şi a fost şi cel mai aproape suflet de copil pentru părinţii ei. Am crescut într-o atmosferă foarte plăcută, îmi amintesc că mama mergea cu mine, în fiecare duminică la biserică. Mama cânta la strană, mama a avut o voce foarte frumoasă, o voce cristalină, cred că semăn cu ea. Această educaţie pe care am primit-o mai severă aşa, nu ştiu, excesiv de ruguroşi cu mine în tot ce făceam”, a declarat botoșăneanca.
Totodată, cântăreața Silvia Chifiriuc a mai afirmat că nu a avut o comunicare prea bună cu părinţii săi: ”Mama mea ne-a crescut foarte frumos, în stilul ei, sever, dur. Mă şi iubea în acelaşi timp, mă şi răsfăţa, dar totul era cu limită”.
Misterul locului blestemat din Botoșani unde se află masa tâlharilor, s-ar ascunde comori fabuloase
Redacția Botoșăneanul
Jan 11, 2025
Gabriela Erdic
Jan 11, 2025
ASTĂZI la Botoșani: O mașină a luat foc din mers, șoferul abia a apucat să sune la 112
Gabriela Erdic
Jan 11, 2025
Urmează Zilele Eminescu la Botoșani: Gală națională organizată într-un loc de vis
Redacția Botoșăneanul
Jan 11, 2025
SEARA TRECUTĂ: Razii de proporții în zonele din Botoșani considerate periculoase
Gabriela Erdic
Jan 11, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile