La Botoșani, consumul etnobotanicelor în rândul tinerilor, a devenit la fel de comun precum cel de alcool. Dat fiind faptul că aceste ierburi halucinogene pot fi procurate cu ușurință printr-un simplu apel telefonic, pe internet sau printr-o cunoștință, de multe ori cei care folosesc astfel de substanțe ajung aproape inconștienți pe mâna medicilor.
Reprezentanții Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog prezentau în ședința de Colegiu Prefectural convocată la sfârșitul lunii septembrie, o situație îngrijorătoare a persoanelor din Botoșani care au ajuns în cursul anului curent, pe holurile spitalelor, după ce au fumat etnobotanice. Numărul acestor consumatori de etnobotanice este și va fi în creștere atâta timp cât vor exista acei ”dealeri” care vând la prețuri mici, ”plicuțele cu bucurie”. Date fiind cazurile înregistrate la Botoșani cu tineri care nu au împlinit încă vârsta majoratului dar au făcut cunoștință cu țigările halucinogene, se pare că acești vânzători nu țin cont de vârstă, atunci când trebuie să-și vândă marfa.
Aceste cazuri ajung evident și în atenția medicilor Secției de Psihiatrie a Spitalului Județean Mavromati.
”Cei care consumă etnobotanice, neavând bani să procure droguri de mare risc, au început să cumpere aceste etnobotanice, care sunt de fapt niște plante, rămășițe de plante, care sunt stropite cu droguri de mare risc. S-au făcut niște studii și s-au luat aleatoriu niște plicuri cu etnobotanice și s-a constatat că sunt peste 40 de derivați de canabinoizi. Ca să le dea putere le stropesc”, a spus medicul Nicolae Vlad, unul dintre cei mai cunoscuți psihiatri de la Botoșani.
Doctorul Vlad a mai precizat că tinerii preferă să consume etnobotanice din cauza faptului că sunt mai ieftine și mai ușor de procurat.
”Etnobotanicele au prețul mai mic și le găsești la chioșcuri, sunt diverse modalități de comunicare pe internet. Este o întreagă rețea. Ele sunt deosebit de periculoase pentru că acționează atipic, duc la niște deliruri de astea care nici nu sunt scrise în cărți, le dau o stare de rău, unii chiar au ajuns să și moară. Sunt extrem de periculoase și sunt mai rele decât cancerul”, a mai spus Nicolae Vlad.
Cadrul medical a dat exemplul unui tânăr consumator de etnobotanice, care a ajuns în cabinetul său.
”Din păcate, chiar adineaori a ieșit din cabinetul meu care era consumator de etnobotanice și nici prin cap nu-i trece să renunțe la ele și nu vrea să facă tratament”, a încheiat medicul.
(Ș.V.)
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024