Liderii judeţeni ai PSD Botoşani şi PNL Botoşani au fost convocaţi la Bucureşti pentru a tranşa situaţia din Uniunea Social Liberală. Săptămâna viitoare conducerile naţionale ale celor două partide se vor întâlni cu cele judeţene la o şedinţă de mediere.
Şefii naţionali ai liberalilor şi social-democraţilor doresc ca în perspectiva alegerilor europarlamentare şi a referendumului pentru revizuirea Constituţiei toate problemele din filiale să fie soluţionate.
“Trebuie să stabilim foarte clar, nu numai la nivel declarativ cei din PNL să spună că nu au alianţă PDL, lucrurile astea se demonstrează prin deciziile pe care se iau şi mai puţin prin declaraţii”, a afirmat
Ovidiu Portariuc, preşedintele executiv al PSD Botoşani.
Acesta speră în semnarea unui nou protocol care să readucă
USL Botoşani la funcţionarea din primele două-trei luni după alegeri.
“Sperăm că, la fel cum s-a rezolvat situaţia de la Ilfov, şi la Botoşani să se rezolve şi problemele de până acum. Probabil va veni şi dl Ţurcanu”, a mai spus
Ovidiu Portariuc.
În opinia acestuia,
“la Botoşani lucrurile sunt pe drumul cel bun” la
USL Botoşani.(S.B.)
[[banner]]
CITEŞTE ŞI:
Crin îi dă dreptate pe jumătate lui Ţurcanu, simte nevoia unei clarificări