Capre, urşi, căluşari şi urături cu primar şi viceprimari: GALERIEFOTO&VIDEO
Primăria Botoşani a răsunat vineri la amiază de urăturile celor de la Ansamblul Folcloric Balada care au venit să le ureze şefilor dar şi salariaţilor municipalităţii un an nou mult mai bun şi cu mai multe realizări.
Au urmărit prestaţia urătorilor primarul Ovidiu Portariuc, viceprimarii Viorel Iliuţă şi Cosmin Andrei dar şi mai mulţi angajaţi ai instituţiei care au ieşit din birouri şi s-au înşirat pe trepte sau pe holul principal. După urătura făcută şefilor din Primărie de coregraful ansamblului, Mihai Fediuc au urmat dansul caprelor neascultătoare, al căluţilor nărăvaşi dar şi al urşilor încăpăţânaţi spre deliciul asistenţei.
La final grupul de urători a fost răsplătit cu cadouri împărţite cu dărnicie de primar şi cei doi viceprimari care nu i-au lăsat pe tineri să părăsească sediul Primăriei până nu au obţinut şi o amintire imortalizată de aparatele de fotografiat ale celor prezenţi.