În noaptea de miercuri spre joi, pe timpul executării unei misiuni, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Botoşani au observat, cu ajutorul aparaturii de supraveghere pe timp de noapte, trei persoane care au preluat trei colete voluminoase de pe malul râului Prut şi se deplasau către Româneşti.
Poliţiştii de frontieră au procedat la interceptarea persoanelor, iar în urma cercetărilor au stabilit că cele trei persoane implicate sunt cetăţenii români A.T., B.T. şi D.G., cu vârste cuprinse între 20 şi 21 ani, domiciliaţi în judeţul Botoşani. Totodată, au descoperit abandonate în apropierea frontierei de stat cele trei colete ce conţineau cantitatea de 79.200
ţigarete, marca Ritm Classic cu timbru de acciză Republica Moldova.
Poliţiştii de frontieră au întocmit celor trei dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de
contrabandă şi colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.
Cercetările continuă în comun cu autorităţile de frontieră din R. Moldova pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.
CITEŞTE ŞI:
Poliţişti şi jandarmi urmărire ca în filme în trafic după un contrabandist