În evenimentul rutier au fost implicate trei mașini.
Un tânăr de 21 de ani din județul Botoșani, localitatea Darabani, și-a întrerupt drumul spre casă din cauza unui accident în timp ce traversa cartierul Unirea din Bistrița, pe DN17.
În timp ce conducea prin localitatea Unirea pe direcția Bistrița către Vatra Dornei, a colizionat un alt autoturism condus de un bărbat de 61 de ani din Livezile, scrie observatorubn.ro
„La scurt timp după producerea acestui accident, o femeie în vârstă de 35 de ani din Ilva Mică a intrat în coliziune la rândul ei, cu autoturismul condus de tânăr. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea conducătoarei auto, aceasta fiind transportată la spital. Cei trei șoferi implicați au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Traficul a fost deviat pe o stradă paralelă, carosabilul fiind blocat timp de aproximativ 15-20 minute în vederea evacuării victimei.
Polițiștii au întocmit un dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând ca în cursul cercetărilor să stabilească cu exactitate cauzele și modul de producere a evenimentului”,
informează IPJ BN.
În urma accidentului, femeia de 35 de ani a fost rănită.
„Aceasta era conștientă, cooperantă și a fost extrasă pentru siguranță de către echipajele de pompieri.Victima era stabila hemodinamic și respirator și a fost transportată la spital cu leziuni ce nu îi pun viața în pericol”,
a transmis ISU BN.
Click AICI pentru video
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
ACUM: Viorel Iliuță prezintă planul Forței Dreptei pentru județ, la ”Botoșăneanul TV” – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
CUM va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă: PROGNOZA meteo
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Primă uriașă, Iftime plătește cu 150.000 euro izbânda cu FCSB
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024