Un accident rutier în care au fost implicate trei maşini s-a petrecut în urmă cu puţine minute la ieşirea din municipiul reşedinţă spre Răchiţi.
Un Mercedes Sprinter se deplasa spre oraş şi la un moment dat conducătorul auto a semnalizat dreapta pentru a intra pe o uliţă. Aproape că a oprit fiindcă în zonă se afla un pieton.
„Am încetinit mult, că aşa trebuie să fii, preventiv, ca să îmi dau seama ce vrea să facă. Semnalizasem dreapta, uitaţi că semnalizarea şi acum este pornită”, spunea şoferul de pe dubiţă.
În spatele său se afla o şoferiţă cu un automobil Toyota Aygo care a frânat la rândul ei, numai că un al treilea conducător auto, un tânăr ce se afla la volanul unui Volkswagen Golf, nu a oprit la timp. A izbit maşina din faţa sa, care a fost proiectată în Mercedes. Femeia care conducea maşina a suferit un traumatism toracic fiindcă s-ar fi izbit de volan şi a fost transportată la Spitalul Judeţean.
Circulaţia este dirijată în zonă, iar poliţiştii efectuează măsurători. Tânărul de pe VW Golf era destul de zâmbitor. (S.B.)
VEZI ŞI:
Doi șoferi de 18 ani și-au făcut mașinile zob: Una a ajuns sub un pod
Ultrașii Petrolului furioși după înfrângerea cu Botoșaniul: Jucătorii „aliniați” și mustrați
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
ȘOCANT: Un tânăr și-a decapitat mama, polițiștii au găsit-o într-o baltă de sânge
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Aparatură medicală donată de o companie pentru copiii de la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Familii, la un pas să rămână pe drumuri: Pompierii chemați rapid
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Două case salvate de pompieri din calea flăcărilor
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile