Începând cu data de 7 septembrie 2020, în 18 comunități rurale din județul Botoșani va ajunge caravana de depistare activă a tuberculozei.
Acțiunea se desfășoară în cadrul proiectului implementat la nivel național, “Organizarea de programe de depistare precoce (screening), diagnostic și tratament precoce al tuberculozei, inclusiv al tuberculozei latente”, proiect finanțat din fonduri europene prin programul POCU și derulat, la nivelul județului Botoșani, de către Institutul de Pneumoftiziologie “Marius Nasta”, cu sprijinul Ministerului Sănătății, autorităților publice locale și Fundației Centrul pentru Politici și Servicii de Sănătate.
Botoșani este al doilea județ din Moldova, după Bacău, unde va ajunge caravana mobilă în cadrul acestui proiect. La nivelul județului se înregistrează o incidență de 75,8 cazuri la 100.000 locuitori, printre cele mai ridicate din zonă și mult peste media de 57,1%000 cazuri la nivel național (incidență globală – sursa PNPSCT -Baza Națională de Date TB actualizată ianuarie 2020).
Timp de mai bine de două luni și jumătate, caravana mobilă – cabinet medical mobil dotat cu personal, aparatură (screening radiologic și diagnostic molecular rapid) și programe de inteligență artificială care ajută la depistarea tuberculozei- se va afla în județul Botoșani, în zonele rurale cele mai afectate din punct de vedere al incidenței tuberculozei, asigurând astfel accesul populației la servicii de sănătate de specialitate pentru identificarea precoce a acestei boli.
Mobilizarea populației pentru participarea la screening va fi realizată cu ajutorul rețelei de asistență medicală comunitară prin implicarea echipelor comunitare integrate (asistenți medicali comunitari, mediatori sanitari, asistenți sociali) și a medicilor de familie, proiectul beneficiind de suportul autorităților publice locale - Direcția de Sănătate Publică Botoșani, Prefectura Județului Botoșani, primăriile din comunele implicate în proiect dar și de colaborarea cu reprezentații locali ai Programului național de prevenire, supraveghere și control al tuberculozei (PNPSCT).
Comunitățile rurale în care va ajunge caravana sunt: Tudora, Vorona, Cristești, Vlădeni, Lunca, Albești, Românești, Santa Mare, Dângeni, Manoleasa, Avrămeni, Adășeni, Cotușca, Rădăuți-Prut, Hudești, Hilișeu-Horia, Mihăileni, Corlăteni.
Informații cu privire la data exactă în care va ajunge caravana în fiecare din aceste localități se regăsesc pe pagina de facebook a proiectului “Screening-TB-Romania”și pe site-ul proiectului www.screeningtb.ro.
„Proiectul de față este o etapă necesară pentru asigurarea implementării cu succes a Programului național de prevenire, supraveghere și control al tuberculozei (PNPSCT), program coordonat la nivel național de Institutul de Pneumoftiziologie “Marius Nasta” București. Prin acest proiect, servicii de sănătate (radiologie și diagnostic molecular rapid) altfel disponibile doar în cabinete specializate, ajung la cetățeni, în zonele rurale cele mai izolate. Softul de inteligență artificială cu care este dotată caravana poate detecta alte 14 patologii pulmonare, inclusiv COVID-19, realizându-se astfel nu doar screening pentru TB dar și o evaluare a altor patologii pulmoare urmate de indrumarea spre investigații suplimentare acolo unde este cazul”,
Dr. Beatrice Mahler, manager Institutul de Pneumoftiziologie “Marius Nasta” București.
“Posibilitatea de identificare precoce a diverselor patologii, inclusiv a tuberculozei, oferită de caravana mobilă este unul dintre cele mai mari avantaje pe care un astfel de proiect îl are la nivel comunitar, asigurând pe lângă accesul populației la servicii de sănătate și posibilitatea unor demersuri comunitare de informare și educare a acesteia“,
Dr. Dana Fărcășanu, Președinte executiv Fundația CPSS
“Caravana de depistare activă a tuberculozei se adaugă acțiunilor de prevenție a îmbolnăvirilor derulate cu sprijinul instituției noastre fiind al doilea proiect de acest tip implementat la nivelul județului Botoșani. Ca și în proiectul de depistare precoce a cancerului de col uterin, Direcția Județeană de Sănătate Publică, prin personalul său și prin rețeaua de asistență medicală comunitară sprijină activ implementarea acestui proiect atât de util pentru cetățenii județului nostru și sănătatea publică“,
Dr. Monica Delia Adăscăliței, Director executiv, Direcția de Sănătate Publică Botoșani
“Astfel de proiecte sunt necesare la nivel comunitar pentru un acces cât mai larg al populației la servicii medicale și identificarea precoce a îmbolnăvirilor. Instituția noastră sprijină și va sprijini și pe viitor astfel de demersuri care au un rol esențial pentru îmbunătățirea indicatorilor de sănătate publică în județul nostru și existența unor servicii medicale de calitate, eficace si echitabile acordate populației, inclusiv cea din zonele rurale izolate”,
Dan Nechifor, Prefect al Județului Botoșani.
Proiectul POCU/4.9/225/117426 “Organizarea de programe de depistare precoce (screening), diagnostic și tratament precoce al tuberculozei, inclusiv al tuberculozei latente” , cu implementare la nivel național, are o perioadă de derulare de cinci ani (2018 – 2023) fiind axat pe prevenirea, screeningul și diagnosticul tuberculozei (TB), inclusiv al tuberculozei latente, într-un grup țintă de 75.010 persoane la nivel național, selectate din grupuri vulnerabile: persoane din comunități rurale, persoane fără adăpost, persoane care suferă de dependență de alcool, droguri sau alte substanțe toxice, respectiv persoane private de libertate sau aflate sub control judiciar.
Tuberculoza este boala infecțioasă care ucide cei mai mulți oameni anual pe planetă. În România rata mortalității este de 4.1 la suta de mii de locuitori în 2019, înregistrând, în ciuda eforturilor depuse, un trend cvasi staționar (4,2%000 în 2018).
Având în vedere că România este țara cu cea mai mare incidență a tuberculozei din Uniunea Europeană, proiectul vizează creșterea accesului la servicii medicale durabile și de înaltă calitate, inclusiv servicii sociale de interes general prin organizarea screeningului cu ajutorul caravanelor mobile.
Institutul de Pneumoftiziologie “Marius Nasta” București - https://marius-nasta.ro/- este cea mai prestigioasă instituție medicală din România cu tradiție în depistarea și tratarea bolilor pulmonare și în implementarea strategiei naționale de supraveghere și control al tuberculozei din România.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
S-au pus în vânzare biletele pentru meciul cu FCSB, prețuri de la 30 la 300 de lei
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
ACUM, la ”Botoșăneanul TV”: Studenta și avocatul de la AUR pentru Camera Deputaților - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 18, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Patron din Botoșani amendat cu 30.000 de lei: Bani confiscați de polițiști după control
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Burse școlare 2025: Mai mulți bani pentru elevii olimpici de anul viitor
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024