Caravana SMURD „Fii pregătit!” de instruire a populaţiei pentru a face faţă situaţiilor de urgenţă a ajuns, duminică, la Alba Iulia. Cetățenii din Botoșanii vor avea si ei în curând, acces la cursuri de instruire pentru acordarea de prim ajutor în situaţii de urgenţă întrucât caravana ajunge și în județul nostru.
Un centru de formare mobil a ajuns duminică, lângă Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia. Construit pe structura unui tir, centrul are o sală de şcolarizare cu o capacitate de 40 de persoane şi este dotat cu toate echipamentele medicale de prim ajutor, dispozitive portabile, inclusiv simulatoare, ce permit instruirea eficientă a cursanţilor.
Zeci de albaiulieni au participat la cursurile de instruire pentru acordarea de prim ajutor în situații de urgență. Acestea au inclus prezentarea principalelor dezastre naturale care pot afecta România – cutremure, inundații, alunecări de teren, incendii etc. – şi modul în care populaţia se poate pregăti pentru a le face față.
În interiorul centrului mobil, participanții au putut urmări filme realizate de Departamentul pentru Situații de Urgență şi Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. De asemenea, albaiulienii au putut participa și la o parte practică interactivă, ȋn care au fost prezentate măsurile de prim-ajutor de către un paramedic SMURD, potrivit jurnaliștilor de la ziarul Alba 24.
Ofițeri și subofițeri din cadrul Inspecției de Prevenire au distribuit pliante, broşuri, flyere şi afişe cuprinzând măsuri de prevenire specifice diferitelor tipuri de situaţii de urgenţă.
După popasul de la Alba Iulia, Caravana va ajunge la București (9-10 septembrie), Buzău (17-18 septembrie), Bacău (24-25 septembrie), Piatra Neamț (1-2 octombrie), Iași (8-9 octombrie), Botoșani (14-15 octombrie) și Suceava (22-23 octombrie).
Cei care doresc să participe la cursurile organizate în Caravana SMURD „Fii pregătit!” se pot înscrie pe pagina de internet a Fundației pentru SMURD. Caravana SMURD „Fii pregătit!” este un proiect al Fundației pentru SMURD, derulat cu susţinerea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă şi finanțat cu sprijinul Fundației Vodafone România.
Fundaţia pentru SMURD este o organizaţie neguvernamentală, înfiinţată în anul 2006, ca persoană juridică privată, non-profit, apolitică, independentă de orice altă instituție sau persoană, română sau străină, care susține, prin toate proiectele dezvoltate, activitatea Serviciului Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare (SMURD). Misiunea Fundației pentru SMURD este să contribuie la îmbunătățirea vieții persoanelor care locuiesc și muncesc în România, prin sprijinirea dezvoltării sistemului integrat medical și tehnic de urgență și prim ajutor.
Fundația pentru SMURD funcționează în mod independent, fără să obțină profit, contribuind la formarea unui sistem integrat de asistență medicală, tehnică de urgență și prim ajutor puternic prin intermediul unor parteneriate durabile între instituțiile abilitate, cum ar fi, dar fără a se limita la, Ministerul Administrației și Internelor, respectiv Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și Unitatea Specială de Aviație, Ministerul Sănătății, administrațiile publice locale și alte companii și organisme responsabile și dornice să se implice în acest sens.
Vezi și: Elicopterul SMURD la datorie în Botoșani: CE intervenție medicală a avut
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024
Liderul național votat de sute de botoșăneni deși s-a retras din cursă
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Bilete disponibile la meciul dintre FC Botoșani și Farul Constanța – PREȚURILE
Oana Sava
Nov 26, 2024