Voucherele de alimente urmează să fie încărcate cu bani pentru tranșa a doua.
Iar acest lucru se va întâmpla înainte de Paşte, ca să fie un ajutor pentru români.
În 2023 se acordă şase tranşe de ajutor pentru alimente şi mese calde unui număr de aproximativ 2,4 milioane de persoane aflate în situaţii de vulnerabilitate, informează un comunicat de presă al MIPE.
De aceste vouchere de alimente beneficiază aproape 2,4 milioane de români. Ne respectăm astfel promisiunea faţă de oameni, aceea de a avea grijă de nevoile lor imediate.
Pe lângă voucherele sociale pentru alimente, vom continua distribuirea pachetelor cu produse alimentare şi în acest an, cu o nouă tranşă în luna aprilie.
De asemenea, românii din medii vulnerabile primesc 1.400 de lei pentru plata facturilor la energie.
Adăugând la acestea sprijinul pentru rechizite şi îmbrăcăminte acordat elevilor, trusourile pentru mamă şi nou-născut, voucherele pe care le pregătim pentru îmbunătăţirea condiţiilor de locuit şi pentru achiziţionarea de electrocasnice, putem vorbi în 2023 despre un amplu pachet de măsuri sociale finanţat din fonduri europene - 1,8 miliarde de euro într-un singur an", a declarat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş.
Judeţele cu cei mai mulţi beneficiari de vouchere pentru alimente şi mese calde sunt: Bucureşti (122.000), Suceava (90.879), Iaşi (90.196), Dolj (89.801) şi Bacău (82.410).
Voucherele de alimente se vor acorda din două în două luni anul acesta, aceasta fiind și explicația pentru care suma se dublează. Aceste tichete pot fi folosite pentru a cumpăra mâncare și alimente de bază.
Până în momentul de față, peste 2,37 de milioane de persoane beneficiază de acest ajutor, iar Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a anunțat că, pe listă, s-au mai adăugat peste 46.000 de nume ale persoanelor care vor primi și ele suma de 250 de lei, o dată la două luni.
Mai mult decât atât, pentru a avea banii necesari cumpărăturilor pentru masa de Paște, a doua tranșă de bani va intra pe cardurile sociale înainte de 16 aprilie, potrivit antena3.ro
(sursa foto – Facebook Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene)
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Aparatul dentar invizibil, rezoluția perfectă pentru zâmbetul tău în 2025!
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile