Social-democratul Marius Budăi a fost numit în funcția de ministru al Muncii în noiembrie 2021.
Budăi a mai ocupat scaunul în fruntea ministerului și în guvernul condus de Viorica Dăncilă.
Conform declarației de avere completată în anul 2022, ministrul Muncii are cu ce se lăuda.
Marius Budăi a finalizat studiile universitare la vârsta de 36 de ani, obținând licența în 2008 la Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Finanțe și Bănci. Tot acolo și-a continuat studiile și a obținut un master, conform CV-ului său.
Înainte de a ocupa funcția de ministru, Marius Budăi a fost director al Casei Județene de Pensii Botoșani și a activat la Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului din Botoșani.
Marius Budăi este unul dintre politicienii care vorbesc foarte des despre creșterea salariului sau a pensiei românilor, scrie substanțial.ro. Conform ultimei declarații de avere, ministrul Muncii deține un teren intravilan de 464 metri pătrați, o casă de 142 metri pătrați și trei automobile: un Mercedes achiziționat în 2017, un Audi A3 din 2006 și un BMW X1, cumpărat în 2010. În anul 2021, acesta a vândut două autoturisme, unul pentru 20.000 de lei și altul pentru 1.000 de euro.
Marius Budăi ocupă funcția de ministru al Muncii începând cu noiembrie 2021. Acesta deține, de asemenea, un cont bancar cu 45.602 lei și un împrumut bancar de 89.561 lei, contractat în 2017 pentru a achiziționa o casă și un teren.
Ca deputat, în 2021, a încasat 141.170 lei, iar din funcția de ministru al Muncii a primit 14.601 lei.
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024