Secția de Pediatrie a Spitalului Județean „Mavromati” nu are toate condițiile necesare pentru a putea trata toate afecțiunile de care suferă copiii botoșăneni.
Din păcate, sunt destul de multe situații când micii pacienți sunt transportați la spitalele din județele vecine.
”Patologiile care nu se pot trata la Botoșani sunt tot ce înseamnă patologii oncologice, adică cu alte cuvinte tot ce înseamnă cancer. Botoșaniul nu are la nivel de pediatrie posibilitatea de a trata, însă pentru adulți există secții de oncologie”,
a declarat un medic din cadrul Secției de Pediatrie
Și arsurile cu suprafață peste 20% din corp sau cele grave de gradul 3, 4 sunt trimise la alte spitale. De altfel, există reglementări la nivelul ministerului cu privire la acest lucru. .
„Nici leziunile traumatice nu se pot trata la Botoșani. Am avut un copil al cărui secțiune de antebraț se ținea practic numai într-o bucată de piele. Tot ce ține de chirurgie plastică, vasculară acestea toate se duc la Iași”,
a mai spus doctorul botoșănean
Medicul a precizat că Spitalul Județean ar putea trata afecțiunile enumerate mai sus, dar nu la copii unde necesitățile sunt mai speciale.
Acesta a concluzionat că atunci când nu sunt condițiile necesare pentru ca un pacient să fie tratat la Botoșani este trimis la Iași. În cazul în care se întâmplă o nenorocire Spitalul Județean nu poate fi tras la răspundere pentru că dacă un pacient moare în clinică universitară se presupune că s-a făcut tot ce se putea pentru a fi salvat. În schimb, dacă este înregistrat un deces într-un spital de la Botoșani sau Dorohoi, primele întrebări sunt privitoare la un transfer la o altă unitate medicală mai avansată.
ULTIMĂ ORĂ: Incendiu într-un bloc de pe Calea Națională, un botoșănean a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Punct de cotitură: Forța Dreptei a avut un rol major în protejarea democrației – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Două OFERTE pentru Grădina de Vară a Teatrului Eminescu - IATĂ cum va arăta după modernizare
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Doina Federovici: Investiții semnificative în cultura botoșăneană
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024