La 13 luni de la primul concert la Botoșani, cei cinci băieți din Basarabia care de doi ani sparg toate topurile muzicale din România au revenit în nordul Moldovei. Au făcut-o în același loc și cu același succes.
Grand Irish Pub s-a umplut în noaptea de sâmbătă spre duminică, la concertul susținut de Carla's Dreams. Și aceasta în condițiile în care biletul de intrare a costat 75 de lei. Astfel, vreo 400 de oameni au creat o atmosferă incendiară în apropiere de ora 0:00, atunci când moldovenii au urcat pe scenă în stilul care i-a consacrat: cu hanoracele în cap, vopsiți pe fețe și pe mâini, plus ochelari de soare. Solistul vocal a dat asigurări că nu este băut, însă a avut un ”discurs” din care nu s-a înțeles prea mare lucru.
”A doua oară... Noi suntem treji azi, așa că azi e diferit și sper că voi nu pentru ca voi să aveți măcar o șansă să... Eu mi-am dat seama că toți sunt la prânz acum. De aia, hai să cântam ceva”,
solist vocal Carla's Dreams.
Și au cântat. Trei sferturi de oră în care au trecut prin toate hiturile, de la ”Te rog”, ”Imperfect” și ”Eroina” până la ”Acele”, ”Până la sânge” și ”Beretta”.
Iar oamenii din club, mai ales fetele, urcate pe scaune și chiar pe mese au sărit, au dansat au țipat și, mai ales, au filmat și fotografiat cât au putut.
Nimeni nu a reușit însă să-l egaleze pe un băiețaș care a încercat să se vopsească pe față ”made in Carla's Dreams”, dar care ... a scăpat cam mult verde.
La un moment dat solistul vocal a vestit că urmează să cânte ”ultima piesă”, anunț care a provocat ceva proteste, așa că a mai interpretat vreo câteva.
Până pe la 0:40, când cei cinci tineri au coborât de pe scenă și n-au răspuns cererii de bis, trebuind să ajungă la Suceava cât mai repede unde aveau spectacol în aceeași noapte.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Sergiu Bălășcău
Jan 12, 2025
Tragedie în judeţul Botoşani: Accident mortal produs de un tânăr de 18 ani
Redacția Botoșăneanul
Jan 12, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 12, 2025
Șofer amendat cu 2.000 de lei de un echipaj de Poliție
Redacția Botoșăneanul
Jan 12, 2025
Șeful județului cu căciulă de miel: Vă spun ceva care nu vă place – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Jan 12, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile