Munca de asistent social implică înainte de toate empatie și disponibilitatea de a ajuta de cele mai multe ori necondiționat.
O muncă de uzură sufletească, ar spune unii. Să fii la locul potrivit, chiar și în momentul nepotrivit, ar spune alții. A ajuta cu inima este mai presus de orice profesie. Iar asistentul social știe cel mai bine ce înseamnă acest lucru.
Carmen-Elena Șmit este asistent social, consilier vocațional, formator. Trasat în cuvinte simple, portretul unui om este lipsit de încărcătura emoțională, este privat de calitățile sufletești la care fiecare dintre noi apelăm atunci când la mijloc se află destinul unui copil sau al unui adult abandonat în marginea vieții.
Este asistent social, dar fără îngrădirea instituțională care de multe ori devine piedică în manifestarea unei profesii. Este mai mult decât un angajat, iar acest lucru s-a manifestat în ceea ce s-ar putea numi ”peste orele de program”.
Asistența socială a fost prima opțiune pentru Carmen Şmit. Astfel că, la absolvirea liceului, în anul 1996, a urmat studiile de asistenţă socială la Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi. La finalizarea studiilor, în anul 2000, s-a înscris la Facultatea de Psihologie a Universităţii de Studii (Università degli Studi) din Firenze, Italia.
Tot acolo, în Italia, a activat ca mediator lingvistic-cultural şi social atât în domeniul penal (Penitenciarul Solliciano din Firenze), cât şi în domeniul sanitar (în spitalele de pe teritoriul oraşului Firenze) şi în educaţie.
În anul 2008 a revenit în țară. De atunci este asistent social la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Botoşani, instituție în cadrul căreia a coordonat diferite centre pentru adulți și copii cu dizabilități.
Însă asistenţa socială devenea din ce în ce mai mult un stil de viaţă. Astfel că, firesc, a apărut necesitatea unei structuri care să permită o acţiune susţinută, care nu suportă limitări sau piedici instituţionale.
Ideea înfiinţării unei asociaţii era mai veche. Ea apăruse în urma unei perioade de activităţi de voluntariat pe care a desfăşurat-o în anii de liceu şi primii ani de facultate. Mai ales că, în anii 1993 – 1999, erau mai multe ONG-uri româneşti şi din străinătate (Marea Britanie) care dezvoltau programe sociale în judeţul Botoşani.
”Am înţeles atunci că fiecare dintre noi suntem conectaţi unii cu alții, la un nivel subtil, nu funcţionăm separat, ca individualităţi. Ci contribuţia noastră – mai bună sau mai puţin bună – are un impact asupra celor din jur. Precum picătura de apă ce cade în ocean şi formează cercuri tot mai largi. Cu mintea de adolescentă care eram atunci, am gândit că putem să acumulăm în viaţă informaţii, cunoştinţe, deprinderi, bani, bunuri materiale, abilităţi, pentru noi şi pentru evoluţia noastră, dar avem şi datoria de a le împărtăşi cu cei din jur. Gândul acela a rămas”,
Carmen Șmit, asistent social
Dorinţa de a oferi celor din jur din timpul, energia şi experienţa profesională a persistat de-a lungul timpului. După aproximativ 25 de ani, ea s-a concretizat în Asociaţia ”Conexiuni pentru comunitate”.
”Primul pas a fost făcut, primul proiect a fost demarat, mersul urmează de la sine, aşa cum pentru copilul de un an, după ce face primul pas, apare firească dorinţa de a-l face şi pe al doilea, al treilea, al patrulea... Cu oameni inimoşi alături, sper ca mersul să fie curajos şi energic!”,
Carmen Șmit, asistent social
De-a lungul timpului, Asociația ”Conexiuni pentru comunitate” a primit și alți oameni dedicați.
Tamara Balan - psiholog, antreprenor, consilier de dezvoltare personală și Sabina Dinco – ergoterapeut.
Tamara Balan are 54 de ani, este căsătorită de 30 și are două fete de 27 și 21 ani.
Deși a crescut într-o familie în care s-a simțit iubită, credințele limitative transmise de părinții săi, desprinderea timpurie de casă pentru a merge la școală la oraș, vremurile în care a trăit, au făcut să pornească în viață cu multe frici, frustrări și neîncredere și, mai ales o mare timiditate.
“Chiar dacă îmi era frică și de umbra mea, simțeam că-mi doresc și pot mai mult. Încă din adolescență am simțit că vreau să ajut oamenii, iar alegerea profesiei a fost ghidată de această...simțire. A ales să dau la Medicină, dar n-a fost să fie!”,
Tamara Balan, psiholog
A lucrat mulți ani ca asistentă pediatră în DGASPC, chiar dacă simțea că este foarte sensibilă la suferința copiilor. În timp, a avut deschidere spre terapiile holistice, rezonând cu teoria că noi oamenii suntem mai mult decât corp fizic. Fiind fascinată de lumea subtilă a terapiilor integrative, corelând apariția bolilor cu emoțiile puternice prin care trecem, a decis să devină psiholog și astfel visul din adolescență s-a împlinit. Prin ceea ce face, își dorește să aducă valoare în viețile oamenilor și să-i ajute să își împlinească nevoile, să îi încurajeze să-și depășească limitările și să învețe să trăiască la adevăratul lor potențial, să îi susțină să tindă către o stare de bine și să învețe cum să o obțină.
„Eu cred că nimic nu este întâmplător, iar dacă suntem deschiși, curajoși și dispuși să facem schimbări, cu toții putem să ne folosim potențialul cu care ne-a înzestrat Dumnezeu de a ne crea vieți pline de bucurie, sănătate, abundență și în același timp, îi putem ghida și pe alții să le obțină”,
Tamara Balan, psiholog
Sabina-Alexandrina Dinco are 41 de ani, este căsătorită de 18 și are doi băieți frumoși și ambițioși de 18 și 11 ani.
Provine dintr-o familie modestă, în care părinții, cu frică de Dumnezeu, mereu au încurajat-o să fie ambițioasă, să progreseze în viață, să aibă ce e mai bun, deși situația financiară a familiei a fost una modestă. După terminarea liceului, a dorit să urmeze o facultate, dar specializarea aleasă nu a avut suficienți studenți, ceea a dus la renunțarea la profilul respectiv. Dezamăgită și descurajată de societate, de vremuri și oameni, a renunțat la visul său de a urma studii superioare și a ales să meargă la muncă. Sabina a avut diferite locuri de muncă, însă se simțea tot mai nefericită pe plan profesional și un exemplu negativ pentru copiii săi. A urmat cursuri, s-a specializat în ergoterapie, a căutat să progreseze, vizionând diferite site-uri de artcraft, de art-terapie și astfel, de aprox 5 ani, este instructor de ergoterapie în cadrul DGASPC Botoșani. Cu pasiune și răbdare, se implică în activități creative cu și pentru copii și tineri cu dizabilități, atât în cadrul asociației, cât și la locul de muncă.
„Iubesc ceea ce fac și cred cu tărie că Dumnezeu ne trimite un înger păzitor să ne călăuzească calea, acea persoană care vede potențialul din tine, îți acordă încredere și îți dă curaj pentru a lupta mai departe și pentru a-ți urma visul și calea”,
Sabina-Alexandrina Dinco, ergoterapeut
Proiectul "Conectare prin culoare", de pildă, presupune organizarea unor ateliere de creație, pentru copii, precum și o "Școală a părinților", în comunitățile rurale din județul Botoșani, unde accesul la servicii este poate mai limitat, în folosul familiilor aflate în situații de risc.
”Ne dorim creșterea incluziunii sociale pentru un număr de 100 copii și tineri cu dizabilități/12 luni, ca urmare a serviciilor de suport primite prin proiect: realizarea a câte un atelier/lună, în comunele din județul Botoșani, unde familiile copiilor și tinerilor cu dizabilități au acces limitat la servicii de tip centre de zi/centre tip respiro sau terapeuți specializați (cum se întâmplă în mediul urban). Ne-am dori ca aceste atelier să fie realizate mai des, am început în decembrie 2021 și am văzut care este nevoia reală a comunității (întâlniri mai frecvente), dar momentan, resursele de timp și financiare atât ne permit”,
Carmen Șmit, asistent social
Serviciile oferite părinților/tutorilor copiilor și tinerilor din program sunt pentru dezvoltarea abilităților parentale, gestionarea eficientă a relațiilor dintre copii și părinți/tutori/membri ai familiei, creșterea implicării acestora în procesul educativ al copiilor; serviciile se oferă și fraților și surorilor fără dizabilități din familia unde există un copil/tânăr cu dizabilități, pentru a crește coeziunea între membrii familiei și gradul de implicare a acestora în viața familiei.
Până acum, s-au derulat ateliere de creație în comuna Mihai Eminescu, localitatea Ipotești, la sediul Asociației Artă și suflet, în urma unui parteneriat cu asociația menționată și Asociația Down Activ Moldova și în comunele Cristești, Cristinești, Răchiți, Flămânzi, Gorbănești (de 3 ori), Brăești (de 2 ori). Urmează Dersca, Vorona și Tudora și altele.
”Viziunea noastră este că schimbarea în lume pornește de la noi înşine. Şi schimbarea oraşului în care trăim şi pe care-l iubim porneşte de la fiecare dintre noi. De la iniţiativele noastre şi curajul de a le pune în practică”,
Carmen Șmit, asistent social
Viața unui asistent social este asemenea unui carusel. Știi când pornește, dar nu știi niciodată când se oprește și nici dacă, într-un moment sau altul, cineva coboară sau cade. Trebuie să fii acolo, să oferi umărul sau brațul, uneori și inima.
