Carrefour România se află în plin proces de autorizare a complexului comercial de la Botoşani. Reprezentanţii companiei au depus la Primărie actele necesare obţinerii acceptului de demarare a construcţiei şi chiar au cerut municipalităţii urgentarea eliberării documentelor necesare pentru a putea trece la treabă.
Complexul care va cuprinde şi galerii comerciale va fi construit pe locul fostei fabrici „Armonia.”. Ridicarea acestuia va presupune şi amenajarea a peste 300 locuri de parcare.
„S-a făcut vreme bună de construit şi tot ne întreabă dacă nu putem elibera mai repede autorizaţia de construcţie”, a afirmat
primarul Cătălin Flutur. Compania nu a informat deocamdată municipalitatea în privinţa datei la care se doreşte finalizarea lucrărilor, însă în prima parte a lunii şefii acesteia au anunţat inaugurarea a două noi centre comerciale în România, din care unul la Botoşani.
„Ne extindem şi în ţară, cu un al doilea hipermarket, la Botoşani, deschidere prevăzută pentru luna octombrie”, a declarat
Patrice Lespagnol, directorul executiv al Carrefour România. Reprezentanţii companiei nu au precizat care sunt sumele alocate pentru spaţiile din Botoşani şi capitală, dar, conform
Ziarului Financiar investiţia medie pe magazin se plasează în jurul a 20 de milioane de euro.