Mircea Cărtărescu a reacţionat după criticile ce i-au fost aduse din rândul scriitorilor pentru acceptarea Premiului Naţional de Poezie Mihai Eminescu.
Poetul şi prozatorul a încercat să explice diferenţa sa de opinie între 2016, când s-a retras din cursă criticând organizatorii şi 2017 când a acceptat distincţia.
După primirea premiului de la Botoşani, Mircea Cărtărescu a postat pe pagina sa de Facebook:
„Mulţumesc membrilor juriului care mi-a acordat Premiul Naţional de Poezie «Mihai Eminescu» şi municipalităţii Botoşanilor. Mulţumesc, de asemenea, celor ce-au înţeles că acceptarea de mine a acestui premiu n-are nicio legătură cu scandalul din jurul Uniunii Scriitorilor, că ea nu legitimează pe nimeni şi nu spală imaginea nimănui. Premiul «Eminescu» pentru poezie e un proiect cultural vechi şi de prestigiu, pe care eu îl văd deasupra agitaţiei lumii literare. Orice astfel de proiect merită să meargă înainte, chiar şi după deraieri triste, pentru că altfel cei care pierd sunt poeţii şi poezia.”
După cea de-a XXVI-a ediţie a Premiului Naţional pentru Poezie Mihai Eminescu, Mircea Cărtărescu s-a întors acasă cu 30.000 de lei (valoarea premiului) şi cu titlul de cetăţean de onoare al municipiului Botoşani.
Premierea lui Mircea Cărtărescu este justificată de valoarea operei sale poetice dar, contextualizată, ea a născut numeroase comentarii.
Pentru ediţia din anul 2015, Mircea Cărtărescu a fost nominalizat pentru prima oară la Premiul Eminescu. La acea ediţie, însă, premiul i-a revenit, lui Gabriel Chifu, lucru straniu, scrie Mediafax, cel puţin dintr-un punct de vedere: Cărtărescu era, la vremea aceea, propunerea României pentru Premiul Nobel pentru literatură, propunere făcută de Uniunea Scriitorilor din România, al cărei preşedinte era, ca şi acum, Nicolae Manolescu. Acelaşi Nicolae Manolescu era (şi este şi acum) preşedintele juriului care acordă Premiile Eminescu. Aşadar, Manolescu, în calitate de preşedinte al USR a susţinut candidatura unui autor român la Nobelul literar, iar în calitate de preşedinte al juriului Premiului Eminescu, nu l-a considerat, pe acelaşi autor, demn de o distincţie literară acordată la Botoşani.
În anul următor, Mircea Cărtărescu a fost propus pentru a doua oară la Premiul Eminescu, dar a refuzat nominalizarea.Anul acesta, Cărtărescu a fost din nou nominalizat, a acceptat nominalizarea şi a primit premiul.
Explicaţiile sale pentru schimbarea diametrală a opticii au stârnit noi critici.
Iată poziţia lui Ştefan Agopian:
“Sunt de acord cu tine și te felicit din nou pentru premiu! Dar nu uita, te rog, că tot ”scandalul din jurul Uniunii Scriitorilor” a fost declanșat tocmai din cauza acestui premiu. Care a fost acordat acum trei ani în condiții cam dubioase. Toată lumea a sărit atunci, inclusiv mai mulți membri ai juriului, în apărarea ta”.
Lucian Vasilescu:
“Comentariile pe marginea acceptării premiului Eminescu de către Mircea Cărtărescu continuă. Un lucru este cert: era normal ca Mircea Cărtărescu să primescă Premiul Naţional pentru Poezie Mihai Eminescu. Însă acum trei ani”.
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Directoare cu concurs la spitalul orașului: NOTA obținută la examen
Oana Sava
Nov 26, 2024
Ghid instalare centrală termică: pașii esențiali și accesoriile necesare
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
PSD: Trei oferte pentru Autostrada de care se va lega Drumul Expres Botoșani - Suceava
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024