Și nu doar acest cartier. Mii de botoșăneni au fost afectați de cascada de avarii înregistrată în ultimele două săptămâni.
Întreaga zonă de case pornindu-se de la ieșirea din municipiu pe Șoseaua Iașului și continuând cu casele atât de pe dreapta și stânga a drumului, până la localitățile Cristești, Coșula sau Flămânzi a fost afectată de o avarie.
A șasea în ultimele 14 zile și care practic le-a cauzat abonaților operatorului SC Nova Apaserv SA adevărate crize de nervi. Mai ales că au avut loc în vremuri de caniculă extremă, cu zile în care temperaturile exterioare au sărit de pragul de 40 de grade Celsius.
Au fost cauzate din cauza conductei care alimentează zona amintită și care este deja depășită din punctul de vedere al duratei de viață. Reprezentanții companiei susțin că este afectată pe o lungime de aproape 300 de metri, este peticită fiind o amestecătură de metal, azbociment (interzis prin lege în România) sau alte materiale specifice.
Mai mult, pe conducta deja învechită s-a pus o presiune mai mare în ultimii ani când s-au înmulțit construcțiile noi din zonă.
Așa se face că la câteva zile conducta crapă, oamenii rămân fără apă zile întregi, iar afară soarele pârjolește.
„Cred că suntem la a cincea, a șasea avarie acolo, ieri a fost depistată ultima. S-a luat decizia de intervenție acolo, dar o intervenție majoră adică vom schimba efectiv întreaga conductă pe 250 – 300 de metri. Este o bucată de conductă destul de proastă, crapă, și se schimbă întreaga conductă de acolo. Se repară conducta efectiv, va fi apă, dar se va pregăti terenul efectiv pentru înlocuire și vor mai rămâne o zi, două fără apă”,
Bogdan Dăscălescu, vicepreședinte CJ Botoșani
S-a făcut o estimare de costuri pentru rezolvarea acestei probleme care adâncește disconfortul miilor de abonați afectați de avariile frecvente.
”Doar conducta ne costă undeva la 50.000 de lei, plus săpăturile și toate celelalte cred că se duc costurile la vreo 70 – 80.000 de lei. Dar, merită pentru că dacă mai sunt două, trei avarii tot la aceeași sumă se ajunge. Și atunci se ajunge la situația în care pierd bani la avarii când nu consumă clienții apă, pierd bani intervenind la avarii”,
Dan Ionescu, consilierul directorul SC Nova Apaserv SA (foto jos)
Oamenii din zona Lebăda, pe lângă neplăcerile cauzate de lipsa apei susțin că sunt profund nemulțumiți și de lipsa de comunicare din partea operatorului care ar fi trebuit să transmită un comunicat prin care să explice cauzele întreruperilor frecvente de apă: „În momentul în care avaria s-a produs, eu pot să o anunț, dar e tardiv. În general se dau comunicate, dar aici la Lebăda nu am urmărit cu atenție să văd”, a explicat mai departe Dan Ionescu.
În cursul după amiezii zilei de vineri, 16 iulie 2021, ultima dintre avarii era rezolvată, iar în paralel compartimentele Nova Apaserv lucrau la documentația de achiziție.
„Am reușit să remediem avaria de la Lebăda momentan, suntem în proces de achiziție a noii conducte ca să o putem face. Dar, în momentul de față cu ajutorul echipei noastre am rezolvat problema de la Lebăda, astfel încât s-au început manevrele de umplere și va fi apă și la Alfa Land și la Flămânzi și în toate celelalte localități”,
Dan Ionescu, consilierul directorul SC Nova Apaserv SA
Pentru a nu crea un disconfort mult mai mare decât cel cauzat deja, echipajele Nova Apaserv vor pregăti partea de săpătură și înlocuire a conductei pentru ca sistarea apei pentru abonații afectați să fie de durată cât mai scurtă.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Declarația zilei 18 noiembrie 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 18, 2024
Botoșănean lovit pe trecerea de pietoni, a rămas inconștient pe asfalt
Gabriela Erdic
Nov 17, 2024