S-a întâmplat în această dimineață, în jurul orei 5.30. Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor s-a intervenit aproape două ore.
Locuința a doi bătrâni din Vorona a fost cuprinsă de flăcări din cauza unui scurtcircuit.
Proprietarii casei au fost treziți de zgomotul produs în urma arderii acoperișului și au ieșit afară. În urma lor, flăcările s-au extins și la bunurile din interiorul casei.
Alertați, pompierii militari de la Botoșani, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Vorona, s-au deplasat la fața locului cu două autospeciale cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.
Primii care au ajuns au fost pompierii voluntari. Aceștia au reușit să localizeze incendiul până la sosirea pompierilor militari.
Au fost protejate de foc celelalte construcții din gospodărie, printre care și o altă casă unde vor locui, de astăzi, cei doi.
Mașină din Botoșani implicată într-un accident, motociclist dus urgent la spital
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Noul subprefect și-a pregătit discurs la sugestia partidului, dar nu l-a mai citit – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 14, 2025
Angajatul unei bănci care nu poate simți durerea ajunge la Happy Cinema – PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Gabriel Galan a depus jurământul de subprefect în fața unei asistențe ridicată în picioare – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 14, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile