În anul 1810, în oraşul Botoșani a văzut lumina zilei Nicolae Pisoschi, omul care a stat la baza creării Românei Moderne, fiind cel care l-a propus pe Alexandru Ioan Cuza pentru funcția supremă în stat și a forțat membrii Partidei Naționale să-l susțină.
Reprezentanţii Partidei Naţionale, deşi dețineau majoritatea în Adunarea Electivă nu au reuşit să cadă de acord asupra persoanei care să fie susţinută pentru a ocupa funcţia supremă în stat, precizează site-ul Biblioteca Digitală.
Alexandru D. Xenopol în cunoscuta sa lucrare „Istoria românilor în Dacia Traiană”, spune că Nicolae Pisoschi ar fi împiedicat ieşirea, deputaţilor progresişti silindu-i să reia discuţiile privind desemnarea domnitorului, acesta propunându-l pe Alexandru I. Cuza.
Propunerea acestuia a fost acceptată fără ezitare de toţi cei prezenți, cum spunea A. D. Xenopol „ca o scânteie electrică străbate acest nume prin gîndurile tuturor neîntîlnind nici o împotrivire”.
Hotărând să-l susţină în unanimitate, cei 31 de membri ai partidei naţionale prezenţi la adunare, au încheiat totodată un proces-verbal prin care s-au angajat ca în Adunarea Electivă ce urma să-şi încheie lucrările pe ziua de 5 ianuarie, să-l voteze pe faţă pe colonelul Cuza.
După ce alesul naţiei a fost silit, la 11 februarie 1866, să abdice, Nicolae Pisoschi a continuat să rămână alături de Alexandru I. Cuza, pe care l-a urmat şi în exil.
Revenind în ţară, Nicolae Pisoschi s-a retras din viaţa politică şi din armată.
Portretul lui Nicolae Pisoschi de după abdicarea lui Cuza și retragerea lui din viața publică este zugrăvit şi de Nicolae Iorga care îşi amintea că în copilăria sa, la Botoşani, privea deseori spre casa cochetă a colonelului Nicolae Pisoschi, fost adjutant a lui Vodă Cuza „răsărind arare, cu marţialul lui barbişon alb, pe terasă”.
Pe lângă contribuția incomensurabilă la patrimoniul și dezvoltarea culturală a României, personalitățile botoșănene au avut o contribuție esențială la mijlocul veacului trecut și la renovarea societăţii româneşti.
