Conducerea Casei Judeţene de Pensii a lansat un apel către toţi botoşănenii care nu ai intrat în posesia carnetelor de muncă, să se deplaseze la sediul instituţiei pentru a le ridica. Circa 5.000 de cărţi de muncă se află încă în arhiva instituţiei care deja a devenit neîncăpătoare.
Carnetele de muncă a asiguraţilor nu vor mai fi păstrate de Casa de Pensii, în urma unor modificări legislative prin care aceste informaţii vor fi păstrate într-o bază de date electronică. În atare condiţii, aceste carnete urmează a fi păstrate de posesori, ele urmând a fi ridicate de către aceştia în această perioadă. Până la această dată au fost deja împărţite aproximativ 150 de astfel de cărţi de muncă. Totodată, acestea pot fi ridicate de persoanele care au încheiate contracte de asigurare cu CJP numai în cazul în care nu au înregistrate restanţe până la data de 31 decembrie 2010. „
În momentul în care achită şi sunt cu plata la zi, pot veni să ridice carnetele de muncă, pentru că, conform legii nu mai trebuie să stea la noi. Carnetele de muncă le vor păstra ei, noi le-am introdus în baza de date”, a declarat
Ioan Buzilă, director executiv adjunct CJP. Potrivit bazei de date a instituţiei au fost reziliate un număr de 700 de contracte de asigurare pentru nerespectarea plăţilor, în timp ce alte 2.300 de astfel de înţelegeri contractuale se află în derulare. Totodată, alte aproximativ 2.300 de dosare sunt pentru declaraţii de asigurare în cazul persoanelor care realizează venituri independente. O parte dintre aceştia au înregistrate debite la CJP şi trebuie să achite aceste restanţe pentru a putea intra în posesia carnetelor de muncă. „
La declaraţii de venit, la data 31 decembrie 2010 sunt 1.286 de cazuri cu debite de peste 100 de lei fiecare şi la contracte de asigurare, aceştia sunt mai disciplinaţi sunt 407 cazuri cu debite de peste 100 de lei”, a adăugat
Ioan Buzilă. Suma minimă la care se poate asigura o persoană este de 708 lei, cu o cotă de contribuţie de 31,3%, ceea ce înseamnă o contribuţie lunară de 222 de lei.